Prima pagină » Magazin » Descoperire „excepțională” în Egipt: „Am putea avea de-a face cu o reprezentare foarte timpurie a lui Iisus Hristos”. Imaginea în articol

Descoperire „excepțională” în Egipt: „Am putea avea de-a face cu o reprezentare foarte timpurie a lui Iisus Hristos”. Imaginea în articol

Cercetătorii spanioli cred că au găsit una dintre cele mai timpurii reprezentări ale lui Iisus, într-o încăpere subterană misterioasă, descoperită în Egipt, scrie presa britanică.

Cercetătorii spanioli cred că au găsit una dintre cele mai timpurii reprezentări ale lui Iisus, într-o încăpere subterană misterioasă, descoperită în Egipt, scrie presa britanică.

În respectiva încăpere subterană, descoperită în orașul antic egiptean Oxyrhynchus și care ar fi fost construită între secolele al VI-lea și al VII-lea, a fost descoperită o imagine reprezentând un bărbat cu părul creț, îmbrăcat într-o tunică, care ține o mână ridicată, ca și când ar binecuvânta pe cineva.

”Am putea avea de-a face cu o reprezentare foarte timpurie a lui Iisus Hristos. Este excepțional”, a declarat dr. Josep Pardo de la Universitatea din Barcelona.

Acum, specialiștii încearcă să descifreze inscripțiile din jurul picturii, pentru a-și da seama dacă aceasta îl reprezintă într-adevăr pe Iisus Hristos.

Pe lângă imaginea amintită, cercetătorii spanioli au găsit și câteva morminte ale unor scriitori și preoți, dar și unelte, papirusuri, un vas metalic cu cerneală și două stilouri, cu care decedații să poată ”scrie” după moarte.

Presa britanică scrie că arheologii au trebuit să mute aproximativ 45 de tone de piatră pentru a face aceste descoperiri. Ulterior, cercetătorii vor intra și într-o structură învecinată, despre care bănuiesc că ar fi un templu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!