Prima pagină » Magazin » Descoperire uimitoare a astronomilor. „Stelele imposibile” i-au pus pe gânduri pe cercetători

Descoperire uimitoare a astronomilor. „Stelele imposibile” i-au pus pe gânduri pe cercetători

Descoperire uimitoare a astronomilor.
Patru perechi de "stele imposibile", așa cum sunt numite de către astonomi stelele gemene care au orbite atât de apropiate încât sfidează orice explicație, au fost descoperite în Calea Lactee.

Patru perechi de „stele imposibile”, așa cum sunt numite de către astonomi stelele gemene care au orbite atât de apropiate încât sfidează orice explicație, au fost descoperite în Calea Lactee, informează Space.com.

Astronomii au folosit telescopul UKIRT în Hawaii și au descoperit patru perechi de stele, fiecare dintre ele fiind un sistem binar în care cele două corpuri cerești se învârt unul în jurul celuilalt în mai puțin de patru ore, lucru pe care oamenii de știință în considerau până acum imposibil.

Deși Soarele din sistemul nostru solar nu orbitează în jurul altei stele, aproape jumătate dintre stelele din galaxia noastră fac acest lucru ca partea a unui sistem binar.  Conform oamenilor de știință, stelele binare descoperite în prezent s-ar fi format atât de apropiate și ar fi orbitat una în jurul celeilalte încă de la momentul apariției lor.

Până acum se credea că în cazul în care o stea se formează mult prea aproape de o altă stea, cele două corpuri cerești se transformă într-o singură stea mai mare. Această teorie părea să fie în acord cu observațiile realizate în ultimele trei decenii care au scos la iveală că sistemele binare sunt frecvente, dar că niciuna dintre perechi nu are o orbită mai mică de cinci ore.

„Spre surprinderea noastră am descoperit mai multe stele pitice roșii binare cu perioade de orbitare semnificativ mai scurte de cinci ore față de stelele asemănătoare Soarelui, ceva ce era considerat înainte ca fiind imposibil”, a explicat Bas Nefs, liderul echipei de astronomi de la Observatorul Leiden care s-au ocupat de acest studiu. „Înseamnă că trebuie să regândim teoriile legate de modul de formare și de evoluție al acestor stele”, a mai adăugat el.

Pentru a realiza studiul echipa de astronomi a monitorizat luminozitatea a sute de mii de stele pe parcursul ultimilor cinci ani. Cercetătorii s-au axat, în special, pe stelele pitice roșii binare care sunt stele cu până la 10 ori mai mici și până la 1.000 de ori mai puțin luminoase decât Soarele.

În timp ce stelele pitice roșii sunt cele mai comune din Calea Lactee, de multe ori nu apar în cercetările astronomice pentru că sunt mult prea întunecate .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cea mai mare întindere de nisip din lume nu prezintă nicio urmă a oamenilor antici. Iată de ce!
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi