Prima pagină » Magazin » Descoperirea autorităților franceze în beciul unui bărbat. „Era sordid”

Descoperirea autorităților franceze în beciul unui bărbat. „Era sordid”

Descoperirea autorităților franceze în beciul unui bărbat.
Un bărbat dintr-o localitate franceză este anchetat de autorități după ce timp de trei ani și-a sechestrat cei doi fii în beciul casei, relatează The Telegraph.

Un bărbat dintr-o localitate franceză este anchetat de autorități după ce și-ar fi sechestrat timp de trei ani cei doi fii în beciul casei, relatează The Telegraph.

Potrivit sursei citate, băieții în vârstă de 10, respectiv 12 ani, erau infometați și deseori bătuți de tatăl lor, care nu le permitea să părăsească încăperea respectivă decât din când în când, pentru a merge la școală.

„Era sordid. Pe podea erau așezate niște saltele foarte subțiri și foarte murdare. Întreg locul se afla într-o stare avanasată de degradare”, au precizat polițiștii sosiți la fața locului, explicând că în beci nu exista nici electricitate sau apă curentă. „Dormeau fără a avea cu ce să se învelească, printre obiectele aruncate acolo”, au adăugat autoritățile.

În tot acest timp, tatăl  în vârstă de 39 de ani locuia în casa din Pavillon-sous-Bois, nord-estul Parisului, alături de cea de-a doua soție și fiul acesteia. Adolescentul în vârstă de 17 ani, dansator la Opera din Paris, era răsfățatul părinților, notează sursa.

Bărbatul, de profesie instalator, și mama vitregă a băieților au fost arestați recent, după ce unul dintre copii a reușit să fugă și să ceară ajutorul Poliției.

Întrebat care este motivul pentru care și-a abuzat fiii, tatăl a declarat că aceștia „erau de necontrolat și spărgeau lucrurile prin casă”.

Acum, copiii se află în custodia serviciilor sociale, iar cei doi soți sunt judecați pentru „violență împotriva minorilor, neglijență și privarea de hrană”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă la Neptun Deep! OMV Petrom, PRIMA REACȚIE după incidentul cu drona marină din apropierea platformei
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok