Dinu C. Giurescu, Bogdan Simionescu, Cristian Hera, Alexandru Surdu au fost aleși vicepreședinți ai Academiei

Dinu C. Giurescu, Bogdan Simionescu, Cristian Hera, Alexandru Surdu au fost aleși vicepreședinți ai Academiei
Publicat: 24/04/2014, 21:20
Actualizat: 29/07/2014, 19:22

Istoricul Dinu C. Giurescu, filosoful Alexandru Surdu, inginerul agrochimist Cristian Hera și inginerul chimist Bogdan Simionescu au fost aleși, joi, vicepreședinți ai Academiei Române, pentru un mandat de patru ani, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Păun Otiman.

De asemenea, potrivit sursei citate, Victor Voicu a fost ales în funcția de secretar general al Academiei Române.

Istoricul Dinu C. Giurescu, istoricul de artă Răzvan Theodorescu, filosoful Alexandru Surdu, inginerul agrochimist Cristian Hera, istoricul Alexandru Vulpe, inginerul chimist Bogdan Simionescu și inginerul Dan Tufiș au candidat, joi, pentru cele patru funcții de vicepreședinte al forului cultural și științific.

Totodată, pentru postul de secretar general al instituției s-au înscris fizicianul Emil Burzo, inginerul Dan Tufiș și Victor Voicu. Medicul farmacolog Victor Voicu a candidat și la funcția de președinte al Academiei Române, la alegerile care au avut loc pe 8 aprilie.

Joi a avut loc o Adunare Generală la Academia Română pentru alegerea celor patru vicepreședinți și a secretarului general – membrii Biroului de prezidiu al instituției -, după ce, pe 8 aprilie, a fost ales în funcția de președinte al forului cultural și științific inginerul electronist și doctor inginer Ionel Valentin Vlad.

Anterior, vicepreședinții Academiei Române au fost Ionel Valentin Vlad, Dan Berindei, Cristian Hera și Marius Sala, în timp ce Ion Păun Otiman a fost secretar general al forului.

Istoricul Dinu C. Giurescu s-a născut pe 15 februarie 1927. Dinu C. Giurescu este și politician român, este membru titular, din 2001, al Academiei Române, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte al Partidului Conservator.

Academician Alexandru Surdu este filosof, doctor în filosofie și președinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române. De asemenea, acesta este director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române și membru titular al Academiei Române din 1993.

Cristian Hera, care a deținut și anterior funcția de vicepreședinte al Academiei Române, este inginer agrochimist și doctor în agronomie și doctor docent în științe. Acesta este președinte al Secției de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române și membru titular al Academiei Române din 2004.

Bogdan Simionescu este inginer chimist, membru titular, din 2009, al Academiei Romane și președinte al Filialei Iași a Academiei Române (din 1 august 2012).

Victor A. Voicu este medic și farmacolog, membru titular al Academiei Române din 2001. A fost secretar general al Academiei din 2002 în 2006. În prezent, el este președinte al Secției de Științe Medicale din Academia Română.

Potrivit Statutului Academiei Române, președintele Academiei, vicepreședinții și secretarul general sunt aleși de Adunarea Generală, pentru un mandat de patru ani, putând fi realeși o singură dată. Alegerea se face în condițiile cvorumului, cu obținerea a cel puțin două treimi din numărul voturilor membrilor prezenți. În al doilea tur de scrutin se decide, în condițiile cvorumului, cu majoritate simplă. Procedura de alegere se stabilește prin regulament. Alegerea președintelui Academiei Române are loc în prima decadă din luna aprilie, după 4 aprilie, Ziua Națională a Academiei Române.

Adunarea Generală este organul suprem de conducere al Academiei Române. Ea constituie un corp unic și este formată din membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare ai Academiei Române. Academia Română este cel mai înalt for științific și cultural al României, care reunește personalități marcante din țară și din străinătate, din toate domeniile științei, artei și literaturii. Potrivit site-ului instituției, prin lege și statut, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 de membri titulari și corespondenți și 135 de membri de onoare, din care cel mult 40 din țară. Numărul membrilor titulari nu poate depăși numărul membrilor corespondenți pe ansamblul Academiei Române.

În prezent, Academia are 77 de membri titulari, 80 de membri corespondenți (total 157), 86 de membri de onoare din străinătate și 31 de membri de onoare din țară (total 117), potrivit site-ului instituției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Liderul interlop Costel Corduneanu a murit în spital, în urma unei operații dificile la inimă
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi...
Mihaela Bilic, despre cele mai periculoase produse de consumat în timpul postului Paștelui: „Au potențial...
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu...
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Narcisa, presupusa iubită a tânărului mort în accidentul de la Deveselu, rupe tăcerea: „Nu mă...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
Alfa Romeo redenumeşte un model de SUV pentru a dezamorsa tensiunile cu Italia
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
Adevărul despre moartea lui Costel Corduneanu. Ce l-a „terminat”, de fapt
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva...
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Julia o acuză pe Roberta că o ironizează! Cele două fete își aruncă înțepături una...
Andreea Bălan, criticată dur de fani pentru felul în care se îmbracă: ”Nu mai sunt...
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile