Prima pagină » Magazin » Fiica actriței Zsa Zsa Gabor și a fondatorului imperiului hotelier Hilton a murit

Fiica actriței Zsa Zsa Gabor și a fondatorului imperiului hotelier Hilton a murit

Fiica actriței Zsa Zsa Gabor și a fondatorului imperiului hotelier Hilton a murit
Francesca Hilton, fiica actriței Zsa Zsa Gabor și a fondatorului imperiului hotelier Hilton, a murit luni, la vârsta de 67 de ani, la Los Angeles, a anunțat agentul său, potrivit AFP.

Francesca Hilton, singura fiică a celebrei Zsa Zsa Gabor din toate cele nouă căsnicii ale acesteia, a murit luni seară, la spitalul Cedar Sinai, iar cauza morții ar putea fi un infarct sau un atac vascular cerebral, a precizat agentul său, Edward Lozzi.

Francesca Hilton se afla într-un conflict deschis în ultimii ani cu actualul soț al mamei sale, în vârstă de 97 de ani, Frederik von Anhalt, care a împiedicat-o să o vadă pe Zsa Zsa Gabor.

„Hilton este sub o mare presiune în ultima vreme, după ce a câștigat în justiție, împotriva tatălui său vitreg, dreptul de a-și vedea mama și interdicția ca acesta să-i cheltuie banii”, a declarat Lozzi.

Potrivit lui Lozzi, Frederik von Anhalt nu respecta „aparent” decizia justiției prin care Francesca își putea vizita mama, Zsa Zsa Gabor, o actriță și persoană publică de origine maghiară, care în prezent suferă de demență și nu mai poate vorbi.

Francesca Hilton „și-a sunat avocatul, Ken Kossoff, pentru a lua măsuri în acest sens, cu câteva ore înainte de a muri. Relațiile proaste dintre domnul von Anhalt și doamna Hilton nu sunt un secret”, a mai spus agentul fostei actrițe.

Potrivit lui Lozzi, actualul soț al actriței Zsa Zsa Gabor a fost șocat de decesul fiicei sale vitrege.

„Am vorbit la telefon cu câteva minute înainte să moară. Am discutat despre cartea pe care o scria și despre un posibil contract. A avut nevoie să meargă până la toaletă și nu a mai revenit”, a declarat agentul Edward Lozzi.

Născută într-o familie bogată și celebră, Francesca Hilton a avut o relație cu actorul Peter Sellers, a lucra ca fotograf profesionist, actriță și impresar în anii 1980.

Francesca Hilton a fost singurul copil al actriței Zsa Zsa Gabor și al patrulea al fondatorului imperiului hotelier american Condar Hilton. Zsa Zsa Gabor a povestit într-o autobiografie, publicată în 1991, „One Lifetime is Not Enough” („O viață nu este de ajuns”, n.r.), că a rămas însărcinată doar pentru că Hilton a violat-o în timpul căsniciei. Gabor și Hilton au fost căsătoriți în perioada 1942-1947.

Zsa Zsa Gabor s-a confruntat în ultimii ani cu tot mai multe probleme de sănătate și a fost de mai multe ori spitalizată după ce și-a fracturat șoldul, căzând din pat, în iulie 2010, încercând să răspundă la telefon. În urma unei infecții, actriței i-a fost amputată, în ianuarie 2011, o mare parte a piciorului drept. Zsa Zsa Gabor a suportat și o operație de reconstrucție a articulației șoldului, în iulie 2010. Totodată, Zsa Zsa a fost victima unui accident de automobil grav în 2002, în urma căruia a rămas parțial paralizată. Actrița de origine maghiară a suferit și un atac cerebral, în 2005.

Zsa Zsa Gabor este ultima supraviețuitoare dintre cele trei surori Gabor, ale căror cariere au strălucit în industria de divertisment. Zsa Zsa Gabor, desemnată Miss Ungaria în 1936, s-a mutat la Hollywood pentru a deveni actriță și a jucat în multe lungmetraje și seriale de televiziune. Cunoscută pentru rolurile din „Moulin Rouge” (1952), regizat de John Huston, și din „Stigmatul răului/ Touch of Evil” (1958), de Orson Welles, Zsa Zsa Gabor a devenit celebră mai ales pentru coafurile și ținutele ei spectaculoase, dar și pentru cele nouă căsătorii ale sale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Fuego, mărturisire dureroasă despre tatăl său! Marele regret care îl urmărește și la 50 de ani: „Mi-aș fi dorit să mă vadă”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!