Prima pagină » Magazin » Filmul care nu este pe placul oficialilor de la Pentagon

Filmul care nu este pe placul oficialilor de la Pentagon

Filmul care nu este pe placul oficialilor de la Pentagon
Filmul SF "Răzbunătorii/ The Avengers", lungmetrajul cu cele mai mari încasări obținute în weekendul de debut din istoria box office-ului nord-american, nu este pe gustul Pentagonului, care consideră că această peliculă este incompatibilă cu imaginea armatei americane

Filmul SF „Răzbunătorii/ The Avengers”, lungmetrajul cu cele mai mari încasări obținute în weekendul de debut din istoria box office-ului nord-american, nu este pe gustul Pentagonului, care consideră că această peliculă este incompatibilă cu imaginea armatei americane, informează lefigaro.fr.

Ministerul Apărării din Statele Unite împrumută cu regularitate material militar producțiilor de la Hollywood. Cu toate acestea, a refuzat să colaboreze cu Marvel Studios, compania care a produs „The Avengers”, considerând că această peliculă este incompatibilă cu imaginea armatei americane.

Se numește Captain America, poartă un costum în culorile drapelului american și luptă pentru a salva Statele Unite de o invazie. Totuși, cel mai recent film în care apare acest personaj, „The Avengers”, a fost respins de Pentagon. Ministerul american al Apărării consideră că relațiile ierarhice dintre supereroii din acest film și autoritățile guvernamentale sunt mult prea ambigue. Din acest motiv, oficialii americani au refuzat să colaboreze cu Marvel Studios pentru a le furniza echipamente militare, așa cum au făcut-o pentru alte două filme de acțiune, „Battleship” și filmele din franciza „Transformers”.

Așa cum o știu deja fanii acestui film sau ai romanelor de benzi desenate, „Răzbunătorii” reprezintă un grup de bărbați și femei cu puteri extraordinare, format de S.H.I.E.L.D., o organizație internațională secretă (cel puțin, la început) care luptă pentru menținerea păcii. Tocmai aici apare problema: nu se știe exact cine dirijează această organizație. Prezentată implicit, fie ca un fel de super-CIA (deci la ordinul guvernului american), fie ca un braț armat al ONU (deci la ordinul unei adunări de șefi de state), organizația S.H.I.E.L.D. pare să asculte mai ales de directorul ei, Nick Fury – interpretat în film de actorul american Samuel L. Jackson -, un fost mercenar care acționează adeseori după cum vrea el.

Tocmai această insubordonare, erijată în exemplu (Fury refuză în mod deschis să urmeze ordinele superiorilor și salvează astfel milioane de vieți), și această lipsă de fidelitate a super-eroilor (nici ei nu ezită să își urmeze instinctele, în ciuda directivelor primite) displace Pentagonului. „Nu putem să împăcăm caracterul fictiv al acestei organizații internaționale și locul nostru în aceasta”, a explicat Phil Strub, oficialul american care asigură legătura dintre Hollywood și ministerul Apărării. „În fața cui răspunde S.H.I.E.L.D.? Noi (forțele armate americane, n.r.) lucrăm pentru S.H.I.E.L.D.? Ne-am lovit de acest obstacol și am decis că nu putem face nimic în această privință”, a adăugat Strub.

În afară de câteva camioane, toate echipamentele militare care apar în „The Avengers” (avioane de vânătoare F-22 Raptors, de exemplu) au fost create cu ajutorul tehnologiei digitale, din cauza lipsei de cooperare cu armata. De obicei, armata americană împrumută cu amabilitate (sau închiriază la prețuri mici) aparatele sale pentru filmări, fapt care permite studiourilor să evite să cheltuiască sume importante pe efecte speciale. Așa au stat lucrurile pentru seria „Transformers” regizată de Michael Bay sau și mai recent pentru filmul „Battleship”, care prezintă forțele militare din marina americană – secretarul de stat pentru Marină, Ray Mabus a avut chiar o apariție episodică în film. Colaborarea Hollywoodului cu Pentagonul merge uneori chiar mai departe de atât: în mai 2011, imaginile din „X-Men: Cei Dintâi” au fost utilizate pentru a promova angajările în armata americană. Spoturile publicitare folosite îi invitau astfel pe potențialii recruți să devină super-eroi în lumea reală.

În schimbul ajutorului oferit, ministerul Apărării consideră în mod logic ca producătorii filmului să acorde o imagine pozitivă a forțelor armate americane. Într-un interviu acordat în 1994 revistei Variety, Phil Strub definea astfel criteriile potrivit cărora Pentagonul va alege să sprijine sau să nu sprijine un anumit film: „În ce fel poate producția care ne este propusă să fie benefică pentru armată? Poate ea să ajute procesul de recrutare? Este ea în concordanță cu politica actuală?”.

Super-eroii din „The Avengers” nu au răspuns acestui imperativ, dovedind, probabil, că nu sunt acele modelele docile de patriotism american cu care sunt asociați adeseori ceilalți super-eroi. Cazul organizației S.H.I.E.L.D., care a contrariat Pentagonul, reprezintă de fapt una dintre marile teme de reflecție propuse de Marvel. Prin intermediul ei sunt puse sub semnul întrebării problematicile binecunoscute ale puterii și democrației: trebuie oare securitatea să primeze în fața libertății? Un soldat trebuie să respecte întotdeauna ordinele? Ce înseamnă patriotismul?.

În volumele de benzi desenate (în special în „Civil War”) – și poate, în curând în filme -, membrii din echipa „Răzbunătorilor” găsesc răspunsuri diferite la aceste întrebări. Unii, cu Iron Man în frunte, consideră că trebuie să se supună unei autorități guvernamentale, mergând până într-acolo încât se lasă analizați și apoi înscriși ca agenți speciali pentru a servi mai bine patria. Alții, precum Captain America, refuză acest sistem care i-ar aduce la bunul plac al politicienilor și refuză orice altă formă de fidelitate în afară de aceea pentru omenire. Cu toții au dreptate, cu toții sunt super-eroi. Este dificil în aceste condiții să separi binele de rău.

În final, ceea ce reproșează Pentagonul producătorilor filmului „The Avengers” este faptul că pelicula nu desemnează în mod clar inamicul (extratereștri care invadează orașul New York sunt ei oare mai răi decât guvernanții care vor să lanseze bomba atomică asupra orașului pentru ca invazia să nu se propage?). Potrivit editorilor site-ului lefigaro.fr., Pentagonul reproșează de fapt producătorilor de la Marvel Studios că au creat un blockbuster prea inteligent.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat