Ian Tilling a venit în România după ce acasă pierduse aproape totul. Aici a găsit motivul pentru care merită să muncești zi și noapte fără să fii plătit

Prima imagine a țării care avea să-i schimbe complet existența a fost cea a copiilor din orfelinate, prezentată în documentarele difuzate de televiziunile din întreaga lume, imediat după Revoluție. Acesta a fost motivul pentru care, șase săptămâni mai târziu după ce a văzut acele imagini răscolitoare, se afla în Plătărești, o comună situată la 40 de minute de București, unde exista un orfelinat. A rămas acolo o lună și a avut grijă de 20 de copii, dar nu s-a gândit nicio clipă să rămână sau se întoarcă. Acasă îl așteptau șoția și cei patru copii. Cu toate acestea, în timp ce străbătea drumul înapoi spre Marea Britanie a hotărât că trebuie să revină în România. Motivația avea să o găsească puțin mai târziu, iar acum este atât de puternică încât este capabil să zugrăvească pereții și să spele toaletele din locul în care își desfășoară activitatea fără să primească salariu.

Ian Tilling, britanicul care a găsit în România motivul pentru care merită să muncești zi și noapte fără să fii plătit

„În orfelinat, pătuțurile arătau ca un rând de celule de închisoare”

Tilling a ajuns în România imediat după Revoluție, într-o dubă închiriată, plină cu mâncare pentru copii, scutece, jucării și medicamente, din care a coborât în „iadul de la 40 de minute distanță de București”. Timp de o lună a avut grijă de 20 de copii de la orfelinatul din Plătărești. Aveau între 7 și 9 ani și locuiau împreună într-o singură camera. Pătuțurile lor era aliniate de-a lungul pereților și arătau ca un rând de celule de închisoare, Cei mai mulți erau hrăniți încă cu biberonul, iar mirosul era îngrozitor, își amintește Tilling.

„Luna în care am lucrat acolo am fost indiferent. Cu toate acestea, în timp ce străbătea drumul înapoi spre Marea Britanie a hotărât că trebuie să se întoarcă în România. Și la scurt timp a făcut-o, dar de data aceasta era însoțit de 298 de persoane și un convoi de 100 de camioane cu ajutoare.

„Privind în urmă, este clar că fugeam de durerea pe care o simțeam acasă”

Când a vizitat prima data România, Tilling se afla la sfârșitul unei lungi cariere în poliție și chiar se întreba ce avea să facă în continuare. În 1991 însă, după ce fiul său cel mai mic a murit într-un accident de motocicletă, viața sa a luat o altă turnură.

În 1992 a ieșit anticipat la pensie și s-a mutat în România pentru a conduce o fundație britanică care asigura îngrijire pe termen lung câtorva copii din Plătărești. Apoi, în iarna dintre 1994 și 1995 a locuit alături de 300 de familii de romi în niște blocuri dărăpănate din Ferentari. În aceeași perioadă, s-a încheiat și mariajul său.

„A fost punctul cel mai de jos al vieții mele”, spune astăzi Tilling.

„Urăsc să văd oameni suferind”

La sfârșitul acelei ierni, prietenii l-au îndemnat să plece. Strânseseră chiar și bani pentru a-i plăti biletul de avion. Dar nu a vrut să se întoarcă în Anglia învins. A decis să înființeze o nouă fundație și să continue proiectul fundației din Marea Britanie.

Așa a apărut Casa Ioana, care în următorii ani a fost atât adăpost pentru tineri adulți instituționalizați, cât și un centru care a ajutat organizațiile locale să pună pe picioare o școală pentru copiii cu dizabilități și grădinițe pentru familiile de romi.

În 1997, primarul Bucureștiului l-a rugat să deschidă un adăpost de noapte pentru oamenii străzii, o problemă care devenea tot mai acută la acea vreme. A acceptat după ce acesta i-a oferit un spațiu.

Astfel, Tilling a înființat un adăpost de noapte pentru bărbați. După câțiva ani, și-a dat însă seama că sunt și numeroase femei care caută adăpost pentru ele și copiii lor.

Casa Ioana, cel mai mare adăpost pentru victimele violenței domestice din București

Pentru că și-a dat seama că sistemul dădea greș cu aceste familii exact în momentul în care aveau nevoie să rămână împreună, Tilling și-a reorientat eforturile. Astăzi, Casa Ioana este cel mai mare adăpost temporar pentru victimele violenței domestice din Capitală.

Cei care îl cunosc spun că muncește zi și noapte, și, deși este președintele Casei Ioanei, Tilling este văzut adesea zugrăvind pereții sau curățând toaletele. Nu are salariu și trăiește doar din pensia pe care o ia din Marea Britanie.

Cum le-a convins Tilling pe femeile fără școală să se apuce de învățat

Femeile și copiii care ajung în adăpost sunt lăsați în pace în primele câteva săptămâni. Când sunt pregătiți, stau alături de membrii echipei sale, care include psihologi care lucrează pro bono, și pun la punct un plan de a merge mai departe.

Familiile pot rămâne aici un an de zile, dat Tilling spune că majoritatea se mută după 6-8 luni. Femeile obțin joburi și astfel își permit să închirieze o locuință.

„Multe dintre ele (femeile abuzate care ajung în centru n.r.) nu au diplomă de liceu, fără de care nu pot accesa o instruire formală. Așa că le-am creat o oportunitate de a se întoarce la școală. Le dăm echivalentul salariului minim pe economie pentru a învăța”, spune Tilling, potrivit csmonitor.com. Mai mult decât atât, fundația organizează cursuri astfel încât femeile să fie instruite pentru a putea răspunde nevoilor viitorilor angajatori.

„Au fost multe ocazii când am fost foarte aproape să spun „Gata!”. Am investit prea mult. Lucrul bun a fost că efectiv nu aveam nimic la care să mă întorc, iar asta a reprezentat un bun stimulent pentru a persevera”, mărturisește Tilling.

Pentru implicarea sa a fost recompensat de regina Elisabeta a II-a, dar și de statul român.

Tilling știe că, la un moment dat, va trebui să predea responsabilitatea Casei Ioana altcuiva, dar se pare că asta nu se va întâmpla prea curând.