Madonna la Eurovision, între aplauze și controverse. Gestul care i-a înfuriat pe organizatori – VIDEO

Madonna la Eurovision, între aplauze și controverse. Gestul care i-a înfuriat pe organizatori - VIDEO
Publicat: 19/05/2019, 10:09

Eurovision 2019 a fost o ediție marcată de controverse, numeroase personalități internaționale cerând boicotarea concursului găzduit de Israel, motivul fiind acela că palestinienii „sunt privați de drepturi fundamentale”.

Totuși, concursul, deschis oficial pe 12 mai, s-a desfășurat fără incidente majore, exceptând două momente din finala de sâmbătă.

Madonna a susținut un recital în finala de sâmbătă a concursului Eurovision, cu hitul ei din 1989 „Like A Prayer” și o piesă în premieră mondială, „Future”, interpretată alături de rapperul american Quavo. Noua piesă este un single de pe viitorul album al Madonnei, „Madame X”, care va fi lansat pe 14 iunie.

Presa locală a publicat imagini în care doi dintre dansatorii Madonnei, care au afișat pe partea din spate a costumelor steagurile israelian și palestinian, au mers unul lângă celălalt, în ceea ce părea a fi un apel la unitate.

De asemenea, reprezentanții Islandei, membrii grupului Hatari, au afișat stegulețe palestiniene în momentul în care au fost anunțate rezultatele votului.

În ceea ce privește recitalul Madonnei, organizatorii au declarat că afișarea steagurilor „nu a fost inclusă în repetiții”. „Concursul Eurovision nu este un eveniment politic, iar Madonnei i-a fost comunicat acest lucru”, au mai spus reprezentanții European Broadcasting Union, într-un comunicat emis imediat după recitalul Madonnei.

Recitalul Madonnei a fost criticat și de fani, mulți observând faptul că aceasta a falsat destul de mult.

„Să nu subestimăm puterea muzicii de a uni oamenii”, a declarat Madonna în camera verde – unde se aflau concurenții -, înainte de a urca pe scenă pentru recital.

Înainte de concurs, Madonna a declarat într-un comunicat, referitor la apelurile de boicot: „Nu voi renunța niciodată la cântat pentru a îndeplini agenda politică a cuiva și nu voi înceta niciodată să vorbesc despre încălcarea drepturilor omului, oriunde în lume se întâmplă acest lucru”.

Săptămâna trecută, autoritățile locale anunțau că activiștii care plănuiesc să întrerupă desfășurarea concursului Eurovision, în semn de protest față de organizarea competiției muzicale în Israel, unde drepturile palestinienilor nu sunt respectate, potrivit acestora, nu vor putea intra în această țară.

Organizatorii s-au temut că activiștii vor exploata evenimentul, care atrage anual sute de milioane de telespectatori.

În ianuarie, creatoarea de modă Vivienne Westwood, muzicianul Peter Gabriel și regizorul Mike Leigh se numărau printre cele peste 50 de personalități care au cerut ca ediția de anul acesta a concursului Eurovision să se desfășoare în altă țară. Motivul solicitării era acela că palestinienii „sunt privați de drepturi fundamentale”. „Nu putem ignora faptul că Israelul încalcă în mod sistematic drepturile fundamentale ale palestinienilor”, se arăta într-o scrisoare deschisă semnată, printre alții, și de trupa Wolf Alice și actrițele Maxine Peake și Miriam Margolyes.

Aceasta nu a fost prima dată când s-a cerut boicotarea ediției din Israel, iar artiști care concertează în această țară, precum Nick Cave, Radiohead și Lana Del Rey, au fost aspru criticați.

În septembrie 2018, tot prin intermediul unei scrisori deschise, peste 140 de personalități culturale au cerut boicotarea concursului. Printre semnatari s-au numărat scriitori, coregrafi, actori, muzicieni, precum autorul canadian Yann Martel, regizorul finlandez Aki Kaurismäki, trupa britanică Wolf Alice, regizorul englez Ken Loach, cântărețul britanic Brian Eno și Roger Waters, fostul membru Pink Floyd. Scrisoarea a fost inițiată de mișcarea Boycott, Divestment and Sanctions (BDS), care militează pentru completa boicotare a Israelului din cauza politicilor privind palestinienii.

La rândul lor, autoritățile israeliene spun că BDS este motivată de antisemitism.

În ceea ce privește deschiderea oficială a Eurovision, care a avut loc pe 12 mai, mulți s-au temut că desfășurarea popularei competiții muzicale ar putea să fie întreruptă de o creștere a actelor violente dintre israelieni și palestinieni în Fâșia Gaza. Însă autoritățile palestiniene au anunțat că au încheiat pe 6 mai un armistițiu de încetare a focului cu oficialii israelieni, mediat de Egipt, pentru încetarea violențelor din Fâșia Gaza și din sudul Israelului.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, cu piesa „Arcade”, a câștigat finala concursului Eurovision 2019. Aceasta este pentru prima dată din 1975 când Olanda câștigă concursul Eurovision. Totodată, este pentru a cincea oară când un reprezentant al Olandei câștigă popularul concurs muzical. Deși a câștigat Eurovision de cinci ori, Olanda a găzduit competiția în șase rânduri. În 1980 a ținut locul Israelului, după ce această țară a refuzat să organizeze competiția pentru al doilea an consecutiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit...
Teo Trandafir renunță. Greu își mai găsește locul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația