Prima pagină » Magazin » Managerul uneia dintre cele mai cunoscute trupe rock a murit la vârsta de 72 de ani

Managerul uneia dintre cele mai cunoscute trupe rock a murit la vârsta de 72 de ani

Managerul uneia dintre cele mai cunoscute trupe rock a murit la vârsta de 72 de ani
Joe Moss, figură important în industria muzicii britanice, manager al formației The Smiths și al chitaristului Johnny Marr, a murit joi, la vârsta de 72 de ani, din cauza unui cancer, informează theguardian.com.

„Fără el nu ar fi existat The Smiths”, a notat chitaristul Johnny Marr într-un articol publicat pe site-ul său.

Moss a fost un pionier, mai spune acesta. „Era implicat în lumea modei, avea o linie vestimentară și un magazin pe Chapel Walks din Manchester”, adaugă Marr. Acolo, la vârsta de 17 ani, l-a întâlnit pe cel care avea să devină managerul formației The Smiths.

După înființarea trupei, Moss i-a asigurat acesteia un spațiu pentru repetiții și aparatură și a început să ghideze formația, obținându-i contracte cu case de discuri din Marea Britanie și Statele Unite, dar și cu agenții.

La finalul anului 1983, în ajunul primei deplasări a formației în Statele Unite, după lansarea single-ului „This Charming Man”, Joe Moss a renunțat la rolul său în mod neașteptat.

„A avut grijă de mine când aveam 17 ani, el mi-a dat ideea de a bate la ușa lui Morrissey, și-a investit timpul și banii în noi. Era un adevărat boem, respectat de toți și iubit. Nu va putea fi înlocuit niciodată”, a mai scris Johnny Marr pe site-ul său.

În 1999, Joe Moss a reluat colaborarea cu Marr, lucrând împreună până în prezent. Joe Moss avea o soție, Sarah, și cinci copii, David, Rachel, Ivan, Stella și Edie.

Trupa britanică The Smiths a fost înființată în Manchester, în 1982, fiind compusă din Morrissey (voce), Johnny Marr (chitară), Andy Rourke (bas) și Mike Joyce (tobe).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Experimentul unui român divorțat. Ce s-a întâmplat când a ieșit în oraș purtând din nou verigheta: „E flirt fără presiune, e atracție?”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”