Prima pagină » Magazin » Margarita Levieva, una dintre cele mai frumoase actrițe din SUA, are o relație cu un actor de origine română

Margarita Levieva, una dintre cele mai frumoase actrițe din SUA, are o relație cu un actor de origine română

Margarita Levieva, una dintre cele mai frumoase actrițe din SUA, are o relație cu un actor de origine română
Actorul american de origine română Sebastian Stan are o relație amoroasă cu actrița rusă Margarita Levieva, cunoscută pentru rolul interpretat în filmul "Avocatul din limuzină/ The Lincoln Lawyer", informează contactmusic.com

Cei doi actori s-au întâlnit, în 2009, pe platourile de filmare ale peliculei „Playboy de L.A./ Spread”, iar prietenia lor s-a transformat recent într-o relație romantică, potrivit publicației Us Weekly.

„Se distreză împreună și vor vedea unde va duce (relația, n.r.). Sunt amândoi oameni cărora le place arta și sunt atenți”, a declarat o sursă.

Sebastian Stan și Margarita Levieva au fost văzuți împreună la petrecerea aniversară a actriței Taylor Schilling, care a avut loc pe 26 iulie, în New York, aceștia petrcând întreaga noapte „împreună pe terasă”, potrivit unei alte surse.

Anterior, Sebastian Stan a avut relații cu Leighton Meester, alături de care a jucat în serialul „Gossip Girl”, și cu actrița Jennifer Morrison, cunoscută din serialul TV „A fost odată ca niciodată/ Once Upon a Time”.

Născut în 1983, Sebastian Stan este un actor american de origine românÇŽ. El a părăsit România la vârsta de opt ani, alături de mama sa, de profesie pianistă, pentru a se muta la Viena și ulterior la New York. În timpul școlii a jucat în filme precum „Harvey”, „Cyrano de Bergerac”, „Little Shop of Horrors”, „Over Here” și „West Side Story”. A studiat la Facultatea de Arte Mason Gross din cadrul UniversitÇŽții Rutgers, dar și la Shakespeare’s Globe Theatre din Londra.

A devenit celebru datoritÇŽ rolurilor Jack Benjamin din drama „Kings” și Carter Baizen din „Gossip Girls”. A mai avut apariții în filme precum „Uși roșii/ Red Doors”, „Arhitectul/ The Architect”, „Conjurația tăcerii/ The Covenant”, „Educația lui Charlie Banks/ The Education of Charlie Banks”, „Rachel se mărită/ Rachel Getting Married”, „Teleportați în adolescență/ Hot Tub Time Machine”, „Lebăda neagră/ Black Swan” și „Căpitanul America: Primul Răzbunător”.

Recent, actorul de origine română s-a remarcat în miniseria TV „Political Animals”, în care a jucat alături de Ellen Burstyn și Sigourney Weaver.

Născută în 1985, în Rusia, Margarita Levieva a jucat în filme precum „The Blacklist” (2013), „The Loft” (2013), „For Ellen” (2012), „Răzbunare/ Revenge” (2011), „Avocatul din limuzină/ The Lincoln Lawyer”(2011), „The Stand Up” (2010), „Playboy de L.A./ Spread ” (2009) și „Invizibil/ The Invisible” (2007).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Farmecul călătoriilor, distrus de rețelele sociale. Cum combați fenomenul?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!