Prima pagină » Magazin » Măslinii din Grădina Ghetsimani, printre cei mai vechi copaci din lume – STUDIU

Măslinii din Grădina Ghetsimani, printre cei mai vechi copaci din lume – STUDIU

Măslinii din Grădina Ghetsimani, printre cei mai vechi copaci din lume - STUDIU
Măslinii din Grădina Ghetsimani, locul în care creștinii cred că Iisus s-a rugat înainte de a fi răstignit pe cruce, au o vechime de cel puțin 900 de ani, arată un studiu recent realizat se cercetătorii italieni și citat de reuters.com.

Rezultatele unor teste realizate asupra măslinilor din Grădina Ghetsimani nu pun sub semnul îndoielii faptul că arborii sunt aceiași sub care s-a adăpostit Iisus atunci când s-a rugat și, mai târziu, când a fost trădat de Iuda, pentru că, spun specialiștii, măslinii au capacitatea ca, după ce au fost tăiați, să răsară din nou din aceeași rădăcină.

„Nu putem înlătura ipoteza că au fost supuși unui process de reîntinerire atunci când au încetat să mai fie productivi sau când s-au uscat”, spune profesorul cercetător Antonio Cimato, coordonatorul studiului. Acesta a prezentat rezultatele cercetării colegilor săi de la National Research Council of Italy Trees, Timber Institute și alte câteva universități de prestigiu, vineri, la Roma.

„Dar, dați-mi voie să adaug: plante cu o vârstă mai mare decât măslinii în cauză nu sunt citate în literatura noastră științifică. Măslinii la care fac referire sunt printre cei mai bătrâni copaci din lume”, susține cercetătorul.

Datarea cu carbon efectuată pe opt mostre recoltate de la cele mai vechi părți ale trunchiurilor măslinilor din Grădina Ghetsimani, a arătat că trei dintre acestea proveneau din anii 1092, 1116, respectiv 1198.

Ceilalți cinci măslini din Ghetsimani – care în limba aramaică, vorbită de Iisus, însemna „presă de ulei” – nu au putut fi testați pentru că erau noduroși, iar trunchiurile lor foarte găunoase.

Menționată de câteva ori în Noul Testament, mica pădure se află la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalim, un loc considerat sfânt pentru religiile creștină, iudaică și musulmană.

În ciuda „vârstei” lor înainte, măslinii sunt în stare perfectă de sănătate și nu au fost afectați de poluarea din zonă, mai spun cercetătorii.

O analiză a AND-ului arborilor a demonstrat că toți au fost plantați din aceeași „plantă-părinte”, probabil în încercarea de a păstra soiul, mai spun autorii studiului.

Pierbattista Pizzaballa, custode al Pământului Sfânt, din partea Ordinului Franciscan – care se ocupă cu administrarea zonei -, spune că aceste noi descoperiri demonstrează o încercare de a transmite o moștenire prețioasă viitoarelor generații.

„Întrebarea nu este dacă aceștia sunt chiar copacii care l-au adăpostit pe Iisus, ci dacă acela este locul la care se face referire în evanghelii. Și acesta este cu siguranță locul, nu mai este nicio îndoială”, spune Pizzaballa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CCR decide în disputa de 4,8 miliarde de lei dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: restanțele salariale ale magistraților
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Doi români se află printre favoriții la Nobelul pentru Literatură 2026
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea