Prima pagină » Magazin » „Moartea unui geniu pop”. Celebritățile deplâng moartea lui David Bowie

„Moartea unui geniu pop”. Celebritățile deplâng moartea lui David Bowie

„Moartea unui geniu pop
Legendarul David Bowie a murit duminică și a fost nevoie doar de câteva minute după anunțul morții sale pentru ca reprezentanții industriei muzicale, vedete de la Hollywood, dar și politicieni de marcă să ia cu asalt rețelele de socializare pentru a-și exprima regretul față de decesul starului.

David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. „10 ianuarie 2016 – David Bowie a murit liniștit, astăzi, înconjurat de familia sa, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul”, au anunțat reprezentanții lui David Bowie, pe contul oficial de Facebook al artistului.

Prim-ministrul britanic David Cameron și actorul Rickey Gervais, care abia terminase de prezentat ediția din 2016 a galei de decernare a Globurilor de Aur, cu doar câteva ore înainte ca decesul muzicianului să fie anunțat în mod oficial, se numără printre personalitățile publice care au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

The Rolling Stones, Queen, Madonna, Russell Crowe, Kanye West, Anderson Cooper, trupa Queen, Billy Idol, Gene Simmons, Foo Fighters și Iggy Pop sunt doar câteva dintre vedetele de talie mondială care au publicat astfel de mesaje pe internet.

„Am crescut ascultându-l și privindu-l pe geniul pop David Bowie. A fost un maestru al reinventării, care continua să aibă succes de fiecare dată. Moartea lui este o pierdere uriașă”, a scris David Cameron, pe Twitter.

„Tocmai am pierdut un erou. Odihnește-te în pace, David Bowie”, a scris la rândul lui pe Twitter actorul Ricky Gervais.

Membrii formației Queen au publicat pe pagina de Facebook a trupei videoclipul piesei „Under Pressure”, la care au colaborat cu David Bowie, cu mesajul „This is our last dance…” (Acesta este ultimul nostru dans, n.r.).

„Membrii trupei The Rolling Stones sunt în stare de șoc și profund îndurerați, după aflarea veștii morții prietenului nostru drag David Bowie. A fost un om minunat și bun, un artist extraordinar și original”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a formației britanice.

Actorul Russell Crowe a adus și el un ultim omagiu starului britanic: „Odihnește-te în pace, David. Am iubit muzica ta. Te-am iubit. Ești unul dintre cei mai mari artiști care au trăit vreodată”.

Rapperul Kanye West s-a declarat și el impresionat de decesul starului britanic: „David Bowie a fost una dintre cele mai importante surse de inspirație pentru mine, era atât de neînfricat, atât de creativ, ne-a oferit prin cântecele sale magie pentru o viață întreagă”.

„Prietenia lui David a fost lumina vieții mele. Nu am cunoscut niciodată o persoană atât de sclipitoare. A fost cel mai bun dintre toți”, este mesajul publicat luni de Iggy Pop pe pagina sa de Facebook.

Pe pagina de Facebook a formației britanice Placebo a fost publicat videoclipul piesei „Without You I’m Nothing”, interpretată împreună cu Bowie, fără niciun mesaj alăturat acestuia.

Trupa Foo Fighters a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie care îl prezintă pe starul britanic în mijlocul unui grup de vedete rock, însoțită de următorul mesaj: „Odihnește-te în pace, David!”.

Madonna și-a exprimat și ea regretul, pe Twitter, pentru dispariția legendarului artist britanic: „Talentat. Unic. Geniu. A schimbat regulile jocului. Omul care a căzut pe Pământ. Spiritul lui va trăi pentru totdeauna!”.

„David Bowie a fost un adevărat inovator, un adevărat creator. Odihnească-se în pace!”, a scris pe Twitter rapperul Pharrell Williams.

„«Timpul mă poate schimba. Dar nu poți să dai de urma timpului», spunea David Bowie. Dumnezeule. A fost unul dintre cei mai mari. Îți mulțumesc”, a scris pe Twitter regizoarea Ava DuVernay.

„Am fost pe punctul de a plânge atunci când am aflat vestea despre moartea bruscă a lui David Bowie. Odihnește-te în pace!”, a scris Billy Idol.

Actorul Mark Ruffalo a publicat următorul mesaj pe Twitter: „Odihnește-te în pace, tată al tuturor ciudaților. E o zi tristă, foarte tristă. Îl voi iubi pentru totdeauna. Legendarul cântăreț David Bowie a murit la 69 de ani”.

„Îmi vine greu să cred că David Bowie a murit. Ce viață incredibilă a avut!”, a scris jurnalistul Anderson Cooper.

„Doamne, ce veste îngrozitoare. Am pierdut un artist extrem de important și de influent. David Bowie a fost o uriață sursă de inspirație. Ne va fi dor de el”, a declarat Linda Perry.

Rockerul Gene Simmons, liderul trupei Kiss, a scris pe Twitter următorul mesaj: „David Bowie, ne vei lipsi îngrozitor. «Changes»-ul lui Bowie și cântecele sale cu Ziggy au reprezentat o influență majoră pentru mine”.

David Bowie a fost un celebru cântăreț, compozitor, producător și inginer de sunet și a câștigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video și Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll și cunoscut prin faptul că-și reinventa destul de des stilul de a cânta, Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie și literatură. El a fost, de asemenea, actor de film și teatru, regizor și realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice „Space Oddity” (1969), „Ziggy Stardust” (1972), „The Man Who Sold the World” (1970), „Aladdin Sane” (1973), „Station to Station” (1976), „Let’s Dance” (1983), „The Buddha of Suburbia” (1993) și „Earthling” (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziția a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artiști britanici din lume. În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artiști rock din toate timpurile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ungaria, măsuri extreme pe Dunăre pentru Paks: 150.000 de metri cubi de piatră și barje pregătite de scufundare
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu