Prima pagină » Magazin » MOTIVUL pentru care Charles Aznavour, Frank Sinatra al Franței, și-a redactat TESTAMENTUL în urmă cu 30 de ani

MOTIVUL pentru care Charles Aznavour, Frank Sinatra al Franței, și-a redactat TESTAMENTUL în urmă cu 30 de ani

MOTIVUL pentru care Charles Aznavour, Frank Sinatra al Franței, și-a redactat TESTAMENTUL în urmă cu 30 de ani
Cântărețul Charles Aznavour, care a murit luni dimineață, la vârsta de 94 de ani, și-a redactat testamentul în urmă cu 30 de ani. Vezi MOTIVUL pentru care artistul a ales să procedeze așa și ce mesaje au transmis atât artiști din întreaga lume, cât și președintele Franței

Charles Aznavour a fost căsătorit de trei ori și a avut șase copii, iar cea mai mare temere a sa era, potrivit propriilor declarații făcute pe 16 septembrie, în emisiunea TV „Sept à Huit” de pe postul TF1, ca urmașii lui să se certe pe avere, dând ca exemplu disputele în care sunt angrenați moștenitorii unui alt mare artist francez, Johnny Hallyday, informează Le Figaro.

„Nu vreau să se bată pe o lingură sau o furculiță, este ridicol și asta se întâmplă frecvent”, a spus Aznavour.

Charles Aznavour va fi omagiat la nivel național în Franța, un eveniment fiind programat vineri, de la ora 10.00, la Domul Invalizilor din Paris, a anunțat, marți seară, palatul Élysée, reședința președintelui Emmanuel Macron, care va susține și un discurs.

Apropiații artistului au declarat pentru RTL că nu doresc o astfel de ceremonie, însă nu au avut câștig de cauză.

Zilele trecute, oficialitățile din Paris au montat un panou lângă Turnul Eiffel pe care au rulat imagini cu artistul și s-au auzit melodiile ce l-au consacrat. 

Detalii despre funeraliile lui Charles Aznavour nu sunt deocamdată cunoscute.

Charles Aznavour, una dintre celebrele voci ale muzicii franceze, a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, în locuința sa din Alpilles, sudul Franței. Cauzele morții lui Charles Aznavour au fost „naturale”, în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii, potrivit rezultatelor autopsiei efectuate pentru a cunoaște circumstanțele decesului, artistul fiind descoperit în cada de baie.

Săptămâna trecută, Charles Aznavour a fost invitat în emisiunea „C à Vous” a postului TV France 5. „Am acasă tot ce am nevoie pentru a mă îngriji (…) Sunt multe lucruri pe care nu le făceam înainte, dar care sunt necesare acum. Nu mă voi prezenta în fața publicului ca un nefericit”, a declarat Aznavour în timpul emisiunii. Tot atunci a vorbit despre pragul de 100 de ani pe care vrea să îl depășească: „Am decis, eu și cu sora mea, că trebuie să depășim 100 de ani. Nu are dreptul să abandoneze, nici eu nu am dreptul”, a mai spus acesta.

Cântărețul încheiase recent o serie de concerte programate în Japonia, după ce, în vara acestui an, a fost nevoit să anuleze mai multe spectacole pentru că și-a fracturat un braț.

Artiști din lumea muzicii și a cinematografiei au reacționat cu tristețe la anunțul veștii despre moartea lui Aznavour, printre aceștia numărându-se Line Renaud, Alain Delon, Patrick Bruel, Céline Dion, Mireille Mathieu, Enrico Macias, MC Solaar, Carla Bruni, Nathalie Baye, Liza Minnelli, Sting, Nana Mouskouri, Brigitte Bardot.

Actorul francez Alain Delon s-a declarat distrus de moartea lui Charles Aznavour. „Sunt distrus. Sunt complet bulversat. Moartea lui mă lovește din plin. Îl iubesc pe acest om. Îl cunoșteam de la începuturile mele. Am debutat practic împreună”.

„Astăzi îi spunem rămas bun domnului Charles Aznavour, un copil al Armeniei, care a devenit cel mai cunoscut ambasador al cântecelor de dragoste franceze. Ca artist, scena a fost casa lui până de curând. Baladele sale romantice au fost parte din multe generații din întreaga lume care acum sunt în doliu. Domnule Charles, vei rămâne mereu « Pentru mine Formidabil». Iubire și condoleanțe pentru familie”, a spus cântăreața Céline Dion, pe Instagram.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Monsieur Charles, « Hier encore Â» , les scènes du monde entier étaient pour vous «  la bohème Â» que vous avez tant aimée. Vous, fils d”Arménie devenu Ambassadeur des « plaisirs démodés Â» , vos chansons d”Or ont fait rêver des générations de romantiques. « Et pourtant Â» … « Comme ils disent Â»… « Il faut savoir Â» quitter la table, mais l”amour qu”on vous porte ne sera jamais desservi. Vous resterez toujours « For me Formidable. Â» Respect et condoléances à votre famille. – Céline xx… . Today we say good-bye to Mr. Charles Aznavour, a child of Armenia, who became the most famous Ambassador of love songs à la Française. As an Artist, the stage was his home until very recently. His romantic ballads were part of so many generations that the entire world is now mourning him. Monsieur Charles, you will always remain « For me Formidable. » Love and condolences to the family. – Céline xx… . . . . 📸: Gérard Schachmes

A post shared by Céline Dion (@celinedion) on

Oct 1, 2018 at 11:33am PDT

Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter, vorbind despre „capodoperele sale, timbrul vocii și strălucirea sa unică”.

Și predecesorii lui Macron, François Hollande și Nicolas Sarkozy i-au adus omagii, vorbind despre faptul că acesta a „cântat pentru iubire și libertate”, respectiv că părea „mereu în vervă și nemuritor”.

Charles Aznavour, fiu al unui cuplu de migranți armeni, pe numele real Shahnour Vaghinag Aznavourian, s-a născut pe 22 mai 1924, la Paris. Supranumit „Sinatra francez”, Charles Aznavour a trebuit să lupte la începuturile carierei sale pentru a impune în mediul artistic talia, fizicul și vocea lui atipice, înainte de a deveni celebru, începând cu jumătatea anilor ’50.

Era unul dintre cei mai simpatizați și mai longevivi cântăreți francezi, a apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germană.

Charles Aznavour și-a început călătoria artistică la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. Abia în adolescență a ales să devină cântăreț, iar, în 1946, a fost descoperit de Édith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franța și Statele Unite ale Americii.

În 1974, Aznavour s-a bucurat de succes în Marea Britanie, unde celebra piesă „She” a ajuns pe prima poziție a clasamentelor de trei ori mai repede decât orice alt cântec de până atunci.

De-a lungul timpului a colaborat cu Édith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra (Aznavour a fost unul dintre puținii cântăreți europeni invitați să cânte cu el), Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, José Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri și Julio Iglesias. În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziții marca Aznavour, denumit „Write me a love song, Charlie”, care a fost relansat și pe CD, în 2006.

Anul trecut, Charles Aznavour, care a vândut peste 180 de milioane de albume la nivel mondial, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford