Prima pagină » Magazin » O actriță din filmul „August: Osage County”, dată dispărută de șase zile

O actriță din filmul „August: Osage County”, dată dispărută de șase zile

O actriță din filmul
Actrița Misty Upham, care a interpretat rolul unei menajere în filmul "Ținutul din mijlocul verii/ August: Osage County", de John Wells, este dată dispărută de șase zile, în statul american Washington, au declarat, vineri, reprezentanți ai poliției, informează Reuters.

Actrița americană a fost văzută ultima dată duminică plecând singură dintr-un apartament situat în Auburn, la aproximativ 38 de kilometri de Seattle, și a fost dată dispărută de tatăl său, pe 6 octombrie, a declarat Steve Stocker, comandantul poliției din localitate.

Poliția a răspuns la un apel privind o sinucidere dat din apartamentul acesteia, dar actrița, în vârstă de 32 de ani, plecase deja în momentul în care ofițerii de poliție au ajuns la fața locului, a mai spus Stocker.

De asemenea, acesta a spus că nu există suspecți și nici dovezi în ceea ce privește dispariția ei, considerându-se că aceasta a plecat de bună voie.

Stocker a mai spus că, în ultimul an, au fost patru apeluri privind o sinucidere, din acel apartament, la care poliția a răspuns, iar părinții actriței le-au spus polițiștilor că Misty Upham urmează un tratament pentru probleme de sănătate mintală.

Misty Upham, care a fost nominalizată la Independent Spirit Awards, pentru rolul secundar din drama „Frozen River” (2008), nu a luat legătura cu prietenii și familia de la dispariția sa, au mai spus reprezentanții poliției.

Misty Upham s-a născut pe 6 iulie 1982 și a jucat, printre altele, în filmele „La marginea Americii/ Edge of America” (2003), „Păstrătorul de vise/ DreamKeeper” (2003), „Data morții/ Expiration Date” (2006), „Râul înghețat/ Frozen River” (2008) și „Ținutul din mijlocul verii/ August: Osage County” (2013).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Cabral a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
UE schimbă permisul de conducere pentru șoferii de mașini electrice, dar vor fi afectați și posesorii de rulote și remorci
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Un studiu arată că arta originală reduce stresul. Diferența apare în doar 20 de minute!