Prima pagină » Magazin » Oamenii iau decizii greșite atunci când în jur este zgomot

Oamenii iau decizii greșite atunci când în jur este zgomot

Adrian Popa
Oamenii iau decizii greșite atunci când în jur este zgomot
Potrivit unor cercetători de la Universitatea Princeton

Potrivit unor cercetători de la Universitatea Princeton, oamenii iau decizii greșite atunci când în jurul lor este zgomot, transmite publicația RBK Daily.

La experimentul desfășurat de oamenii de știință au luat parte patru absolvenți de colegii și 19 șobolani. Cei testați erau puși să asculte pocnituri din stânga și din dreapta lor, după care trebuia să determine din ce direcție s-au auzit mai multe.

Absolvenții răspundeau verbal la întrebările cercetătorilor, în timp ce șobolanii întorceau capul într-o direcție sau alta. În majoritatea cazurilor, cei testați făceau o alegere corectă, însă uneori greșeau: de exemplu, atunci când pocnetele din ambele părți se suprapuneau.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, erorile apăreau în contextul incapacității de a coordona exact informațiile senzoriale, care ajung prin țesuturile nervoase în sistemul nervos central. Aceasta înseamnă că informațiile erau interpretate greșit din cauza zgomotului. 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci