Prima pagină » Magazin » Obiectul vestimentar care NU trebuie purtat niciodată la birou

Obiectul vestimentar care NU trebuie purtat niciodată la birou

Obiectul vestimentar care NU trebuie purtat niciodată la birou
Dacă persoanele plinuțe trebuie să evite hainele largi, cele înalte trebuie să uite de hainele mulate, dar acestea nu sunt singurele reguli pe care trebuie să le respectăm. Creatorul Dorin Negrău spune pentru Gândul cum arată ținuta office și care sunt ocaziile în care rochia neagră nu trebuie să lipsească..

”’Regula biroului este din ce în ce mai clar impusă de către politica fiecărei companii. Se poartă negru, fusta midi (peste genunchi), care nu trebuie să fie în linii apropiate de corp. E indicat să se evite transparența, decolteul adânc și accesoriile stridente. Fusta scurtă purtată la birou denotă o lipsă de respect față de tine, implicit față de colegi și de locul tău de muncă.

În general, avem un sezon cu mult alb și negru. Spre deosebire de ținuta office, cea pentru cocktail trebuie să conțină o pată de culoare sau un accesoriu cu personalitate, asta în cazul în care nu mai ajungeți să vă schimbați după orele petrecute la birou””, precizează Dorin Negrău pentru Gândul.

Moda arată altfel și pentru cei înalți sau pentru cei care au câteva kilograme în plus. ”Persoanele plinuțe nu trebuie să poarte niciodată lucruri largi sau foarte lungi. Pot să opteze pentru o suprapunere de haine de lungimi diferite, ușor asimetrice.

Persoanele înalte trebuie să ocolească ținutele scurte și mulate. Ele pot să meargă pe o suprapunere de haine de lungimi diferite, dar nu cu o diferență mare între ele”, mai spune Dorin Negrău pentru Gândul.

Cele cinci ocazii când trebuie să alegem rochia neagră:
1.La  office când avem o zi specială;
2.La  un cocktail pentru care nu avem inspirație;
3.La o ceremonie de înmormântare, cu condiția să fie peste genunchi;
4.La o petrecere cu conducerea firmei;
5.La o sesiune de shopping;

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CCR decide conflictul dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: miliarde de lei pentru salariile din Justiție
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Noile marcaje de pe drumurile naționale îi păcălesc pe șoferi. Ce sunt „dinții de dragon”
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Începutul sfârşitului a avut loc pentru el cu 211 ani în urmă. Aşa a fost răpusă o legendă