Paul McCartney, Ringo Star și Steven Tyler, printre vedetele care deplâng moartea lui Joe Cocker

Paul McCartney, Ringo Star și Steven Tyler, printre vedetele care deplâng moartea lui Joe Cocker
Publicat: 22/12/2014, 22:31
Actualizat: 23/12/2014, 08:59

Cântărețul britanic, al cărui nume oficial este John Robert Cocker, a decedat la vârsta de 70 de ani, din cauza complicațiilor generate de un cancer pulmonar. Decesul a fost confirmat de echipa de impresariat a artistului.

Pe măsură ce vestea privind decesul cântărețului a început să se răspândească în mass-media, tot mai multe personalități din industria muzicală au ținut să îi aducă un ultim omagiu, prin intermediul unor declarații, comunicate de presă și mesaje publicate pe Twitter.

Ringo Star a fost printre primele vedete care i-au adus un omagiu cântărețului. „La revedere și Dumnezeu să-l binecuvânteze, dragoste și pace. R”, a scris, pe Twitter, fostul membru al trupei The Beatles.

Și Paul McCartney, la rândul său fost membru al formației The Beatles, a ținut să-și arate regretul privind moartea cântărețului Joe Cocker, declarând că „este întristat de această veste”. „El a fost un om minunat pe care l-am iubit și, ca multă lume, i-am iubit muzica”, a spus McCartney, pentru Mirror Celeb. „Am fost extraordinar de încântat că a decis să realizeze un cover după «With A Little Help From My Friends» și îmi amintesc cum el și Denny Cordell au venit și mi-au dat să ascult ceea ce au înregistrat. Ceea ce realizase era incredibil, a transformat melodia într-un veritabil imn soul și am fost mereu recunoscător că a făcut acest lucru”, a completat McCartney.

Totodată, casa de discuri Sony Music a dat publicității un comunicat de presă în care își exprimă regretul privind decesul cântărețului Joe Cocker, care a murit luni la vârsta de 70 de ani.

„John Robert Cocker, cunoscut de membrii familiei sale, prietenii, vecinii și fanii lui din lumea întreagă sub numele de Joe Cocker, a murit pe 22 decembrie 2014 după o luptă grea cu cancerul pulmonar. Joe Cocker avea vârsta de 70 de ani”, se afirmă în acest comunicat de presă.

„Joe Cocker s-a născut pe 20 mai 1944 în Sheffield, Anglia, unde a trăit până în jurul vârstei de 20 de ani. În 2007, a fost înnobiliat de regina Marii Britanii cu titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic”, au mai transmis cei de la Sony. „Succesul său internațional în calitate de cântăreț de rock și blues a început în 1964 și a continuat până în zilele noastre. Joe a lansat 40 de albume și susținut numeroase concerte și turnee în lumea întreagă”.

Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, este unul dintre numeroșii artiști care au ținut să aducă pe Twitter un ultim omagiu cântărețului Joe Cocker: „Te-am iubit cu toții mereu, ne vei lipsi întotdeauna. Odihnește-te în pace, Joe!”.

Cântărețul canadian Bryan Adams a scris și el un mesaj pe Twitter: „Joe Cocker a murit. Odihnește-te în pace, bunul meu prieten. Ai fost unul dintre cei mai buni cântăreți de rock din toate timpurile. Respect. Sunt foarte trist. Ai reprezentat o influență uriașă pentru mine. When The Night Comes (titlul unei piese celebre interpretate de Joe Cocker, n.r.)”.

„Și mai multe vești triste, tocmai am aflat ca prietenul nostru drag Joe Cocker a încetat din viață. RIP Joe…”, a scris Eric Clapton, pe rețeaua de socializare Facebook.

La rândul său, actorul Val Kilmer a publicat următorul mesaj: „Ce voce extraordinară și originală a plecat dintre noi! Joe Cocker, unul dintre regii din toate timpurile ai muzicii rock’n’roll! Ne va lipsi pentru totdeauna”.

„Odihnește-te în pace, Joe Cocker! Ce cântăreț extraordinar!”, a scris, tot pe Twitter, prezentatorul de televiziune Piers Morgan.

Un mesaj asemănător a fost publicat și pe contul oficial de Twitter al trupei rock Motörhead: „Odihnește-te în pace, Joe Cocker! Ne vei lipsi tuturor!”.

De asemenea, Ronan Keating a publicat un mesaj pe Twitter: „O mare tristețe să aud ca Joe Cocker a murit. Ce voce strălucitoare și unică. Pace”. O altă reacție a venit din partea cântărețului și compozitorului Frank Turner, care a scris pe Twitter: „Trist că Joe Cocker a murit. Un cântăreț incredibil”.
John Robert „Joe” Cocker a fost un cântăreț de rock și de blues, care și-a câștigat popularitatea în anii 1960 și a rămas în memoria publicului grație vocii sale răgușite, a mișcărilor sale spasmodice din timpul concertelor și a coverurilor unor piese celebre, în special a unor cântece din repertoriul trupei The Beatles.

S-a născut pe 20 mai 1944 în Crookes, un orășel din apropiere de Sheffield, într-o familie de funcționari. A adoptat numele de scenă „Joe” de la un joc din copilărie, denumit „Cowboy Joe”, sau, potrivit unor declarații ale membrilor familiei sale, de la numele unui spălător de geamuri din cartierul în care locuia.

A cântat în numeroase cluburi și baruri din Sheffield în anii ’60, înainte de a dobândi statutul de star internațional cu o versiune proprie a unei piese a trupei The Beatles, „With A Little Help from my Friends”, care a ajuns pe primul loc în topul britanic în 1968.

În 1969, Joe Cocker a fost unul dintre artiștii invitați să susțină un recital în cadrul celebrului Festival Woodstock.

Joe Cocker este deținătorul mai multor premii prestigioase, inclusiv un premiu Grammy, obținut în 1983, pentru cântecul „Where We Belong”, un duet cu Jennifer Warnes, care a ajuns pe primul loc în topul american Billboard. Același cântec a fost recompensat și cu premiul Oscar.

În 1993, a fost nominalizat la Brit Award la categoria „cel mai bun cântăreț britanic”, iar în anul 2008 a devenit membru al Ordinului Imperiului Britanic în rang de Ofițer, pentru servicii deosebite aduse industriei muzicale.

A lansat 40 de albume și a susținut numeroase turnee în lumea întreagă. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt „You Are So Beautiful”, „With a Little Help from my Friends”, „Unchaine My Heart” și „You Can Leave Your Hat On”.

Anul trecut, și-a doborât propriile recorduri cu ocazia unui turneu pe stadioane în Europa, susținut pentru a-și promova ultimul album de studio, „Fire It Up”, lansat în 2012. A susținut ultimul său concert la Londra, în iunie 2014.

Joe Cocker și soția lui, Pam, locuiau în Crowford, un oraș din statul american Colorado. Cei doi s-au căsătorit pe 11 octombrie 1987.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”