Prima pagină » Magazin » Peste 1.500 de lingouri din argint, datând din 1941, recuperate de pe fundul mării – VIDEO

Peste 1.500 de lingouri din argint, datând din 1941, recuperate de pe fundul mării – VIDEO

Peste 1.500 de lingouri din argint, datând din 1941, recuperate de pe fundul mării - VIDEO
Peste 1.500 de lingouri din argint cântărind în total aproape 56 de tone, care zăceau pe fundul mării după scufundarea vaporului britanic care le transporta, în 1941, au fost recuperate în această lună de compania specializată Odyssey

Peste 1.500 de lingouri din argint cântărind în total aproape 56 de tone, care zăceau pe fundul mării după scufundarea vaporului britanic care le transporta, în 1941, au fost recuperate în această lună de compania specializată Odyssey, informează AFP.

Cele 1.574 de lingouri au fost descoperite la bordul SS Gairsoppa, o fostă navă britanică scufundată la adâncimea de 4.700 metri pe fundul Oceanului Atlantic, la sud-vest de Irlanda, a anunțat într-un comunicat compania Odyssey cu sediul în Tampa (Florida), specializată în recuperarea de obiecte și artefacte de pe epave.

Compania Odyssey nu a anunțat suma totală la care se ridică valoarea de piață a acestor lingouri, dar, potrivit actualului curs al argintului, încărcătura recuperată ar putea valora 40 milioane de dolari.

Vasul britanic de tip cargo s-a scufundat în februarie 1941, după ce a fost lovit de o torpilă lansată de un submarin german, în timp ce naviga între Calcutta și Londra.

Lingourile au fost depuse într-un loc sigur din Marea Britanie.

Odyssey a recuperat deja de pe aceeași epavă 1.218 lingouri cântărind 43 de tone în 2012. Astfel, un număr de 2.792 de lingouri, asigurate de guvernul britanic, au fost scoase din apă, reprezentând 99% din încărcătură.

Potrivit contractului încheiat între compania Odyssey și Ministerul Transporturilor din Marea Britanie, compania americană va păstra 80% din valoarea încărcăturii recuperate.

Potrivit dosarelor companiei de asigurări Lloyd’s, și alte lingouri, neasigurate, ar putea fi găsite la bordul SS Gairsoppa, însă niciunul nu a fost reperat pentru moment.

Recuperarea lingourilor a putut fi făcută grație unor utilaje conduse de la distanță, echipate special pentru a executa lucrări la adâncimi mari.

O nouă expediție a demarat deja pentru a recupera încărcătura de pe vaporul britanic SS Mantola, care s-a scufundat în 1917 și a fost descoperit în 2011 de Odyssey, în același timp cu SS Gairsoppa. SS Mantola ar fi transportat 20 de tone de argint asigurat contra riscurilor de război.

Lingourile recuperate de compania Odyssey de pe vasul SS Gairsoppa sunt expuse la New York, în clădirea Discovery din Times Square, iar această expediție va fi prezentată pe larg într-un documentar care va fi difuzat în Marea Britanie, în luna august, la televiziunea Channel 5.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării barjelor care au salvat Reactorul 2 de la Cernavodă
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
Eugen Tomac, despre criza guvernamentală: Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cercetătorii tocmai au imprimat 3D unul dintre cele mai dure metale de pe Pământ