Povestea emoționantă unei femei divorțate. Cum i-a schimbat viața un bărbat pe care l-a întâlnit în tren

Viața are drumurile ei neștiute, iar uneori – poate exact atunci când te aștepți mai puțin – îți oferă surprize nebănuite. O femeie divorțată, urmărită de umbrele trecutului, a întâlnit un misterios bărbat în tren. O întâlnire absolut banală, la prima vedere, facilitată de o călătorie cu trenul.

Numai că, așa cum a povestit chiar ea pe o rețea de socializare, totul s-a transformat într-o emoționantă poveste de viață care marcat-o profund.

Pe Vlad l-am cunoscut în tren, scrie femeia, și nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că între noi s-ar putea înfiripa ceva. Eu eram divorțată, el… în prag de despărțire. Pare ciudat, dar, după o noapte de amor, a realizat că nu vrea să–și piardă familia.

Mă urcasem, în ultimul moment, în acceleratul spre Brașov, unde mă duceam într-o delegație. Nu era aglomerat, așa cum credeam. În compartiment se afla o singură persoană, un bărbat pe al cărui chip am citit, de la început, o tristețe fără margini.

Părea tot timpul adâncit în gânduri

Avea multe bagaje, de parcă voia să părăsească definitiv Capitala. Părea tot timpul adâncit în gânduri, iar din când în când ieșea pe culoar că să se mai dezmorțească. Am intrat în vorbă cu el, din curiozitate, dar și ca sa treacă timpul mă ușor:

– Cred că nu mergi în delegație, că mine, după cate bagaje ai… Mai degrabă în vacanță, nu-i așa?

– Mă duc la părinți, la Făgăraș, mi-a zis el, scurt.

Era clar, tipului îi lipsea cu desăvârșire buna dispoziție. Nu am mai zis nimic și am început să-l studiez. Era destul de chipeș, doar că supărarea prin care trecea îl întunecă la fata. Purta și verigheta pe inelarul stâng, semn că era căsătorit. „Probabil s-o fi certat cu nevasta–să și de aia se duce la părinți. Are și mult bagaj, poate chiar a plecat definitiv de acasă…”, mi-am spus eu în gând. Plictisita deja, am încercat să reînnod discuția:

– E vreme frumoasa pentru călătorie, avem noroc! Eu mă duc în delegație la Brașov, stau vreo săptămână acolo, și m-am interesat din timp, că să nu mă prindă iama pe nepregătite. 0 să fie cald, chiar soare în unele zile!

– Eu nu știu cum e timpul la Făgăraș. Nu știu nici ce mai fac părinții mei, fiindcă nu am avut timp să-i vizitez. Familia mea nu prea trage într-acolo, și atunci plec uneori singur. Nici nu am sunat-o pe mama, dar sunt sigur că vă fi fericita să mă vadă…

– Și mie îmi plac surprizele, sunt sigura că ai tai se vor bucura. Dar… de ce pleci fară familie?

– Așa trebuie. S-au întâmplat nișe lucruri urate și soția mea nu vrea să–și vadă socrii, dimpotrivă…

– Să înțeleg că sunteți în prag de divorț? am îndrăznit.

– Nu tocmai, dar nici nu mai avem mult până acolo. Nervii și tensiunea sunt stăpâne în casa noastră, simt asta și copiii, căci avem doi. N-am mai suportat! Azi-noapte, mi-am făcut bagajele și iată–mă aici, cu gând de plecare undeva, departe. M-am hotărât de-abia în gara să merg la ai mei.

– îmi pare rău de ce aud… Dar te vei întoarce acasă, nu? Te întreb pentru că și eu am fost într-o situație similara în urma cu ceva ani, dar nu erau copii la mijloc…

– Și ce ai făcut, mai ești cu soțul tău?

”M-am căsătorit de tânără, aveam doar 20 de ani și voiam să mă fac fotomodel”

– Este o poveste lungă, dar am timp să–ți spun totul. Uite cum a fost: eu m-am căsătorit de tânără, aveam doar 20 de ani și voiam să mă fac fotomodel, ba chiar să–mi deschid agenția mea de fotomodele. Soțul meu avea putere financiară, dar nu era de acord cu mine. M-a legat de cratițe, voia copii, voia să îmi îngroape tinerețea și visele. Eu așa simțeam, și atunci l-am părăsit.

– Și ai reușit să fii fotomodel?

– Nu, după divorț a apărut o alta alternativă profesională pentru mine și mi-am abandonat visul cu agenția, dar tot n-am regretat că am divorțat. Sunt femei cărora nu li se potrivește viață de familie, iar eu sunt una dintre ele…

– Culmea, nevasta-mea se consideră o familisăa, o soție și o mamă-model, se crede făcută pentru toate astea, dar e o arțăgoasă fară drept de apel! Turuie toată ziua, îmi face reproșuri, îmi minimalizează fiecare efort de a mă face util în casa, într-un cuvânt, sunt o zdreanță în propriul meu cămin! Eu așa simt. Iar copiii sunt cam la fel că mama lor…

– Cum așa?!

– Așa bine! Ada, căci așa o cheamă pe soția mea, se cearta mereu cu mine în fața copiilor, luandu-i drept martori, iar ei, încet–încet, au început să mă considere vinovat pentru tot și s-au îndepărtat de mine…

– Și cu fuga asta a ta de acasă vrei să îi pedepsești pe toți?

– Poate. Dar sigur este faptul că am nevoie de liniște, daca de tandrețe nu am mai avut parte de multa vreme…

– Ai încercat să discuți cu ea, să vezi ce o nemulțumește cu adevărat? Poate și ea duce lipsa de tandrețe, nu? Aici iar iți vorbesc din proprie experiență.

– Mă voi gândi la asta cât stau la ai mei. Pe de o parte, vreau să divorțez, pe de alta, nu, dar clar este faptul că trebuie să se schimbe ceva în mariajul nostru. Nu mai ieșim împreună din casa, vecinii ne văd umblând doar separat, ne sare mustarul amândurora din orice. De cinci luni nici nu mai dormim împreună: eu m-am mutat în sufragerie după un scandal monstru, pentru că, vezi Doamne, nu mi-am dat seama că rufele erau pregătite pentru calcat, iar eu le-am pus în dulap alandala și abia zvântate, de s-au șifonat mai rău.

”Mă face să mă simt un străin în casă”

– Dar nu te-ai gândit că i-ai adus un afront teribil nevestei tale mutandu-te în sufragerie, lasând-o singură în dormitor? Crede-mă, așa i-ai dat mai tare apă la moara! Ce-ai fi simțit tu dacă părăsea ea patul conjugal, pentru a se muta în camera alăturată? Iți spun eu, te-ai fi simțit atât de jignit, încât ai fi intentat acțiune de divorț!

– Dar cum altfel să mă fi răzbunat, când ea nu mai are o vorba bună pentru mine și, cum ți-am spus, mă face să mă simt un străin în casă, alături de copiii noștri, ai mei?

– Pentru femei nu-i ușor în ziua de astăzi. Ada ta muncește, i-o fi greu și la locul de munca, și acasă, și probabil a simțit că nu se mai poate sprijini pe tine. Arată–mi tu un bărbat care s-ar descurca daca ar avea pe cap și serviciu, și familie, în special creșterea copiilor!

– Eu nu m-aș descurca, dar Ada s-ar descurca dacă nu ar fi atât de maniacă și nu ar vrea să le facă pe toate deodată. Cum nu-i iese bine ceva, chiar și un fleac, dă vina pe mine! Uite, am învățat și să gătesc! O scutesc cât pot de treaba, dar ea zice că ne vom îmbolnăvi cu toții cu mesele gătite de mine. Nu mă încurajează cu o vorba măcar. Am trecut apoi pe lustruitul prin casă, dar ea nu vede că în ansamblu e curat, ci observă numai petele care mai rămân pe pardoseală, că, deh, nu sunt un îndemânatic!

”Femeile neglijate sunt mai nemulțumite decât bărbații, chiar daca nu spun asta cu voce tare”

– Aici, ea nu procedează bine. Daca te-ar încuraja, tu ai fi mulțumit, iar ea și-ar ușura munca. Dar eu totuși cred că neînțelegerile voastre pleacă din dormitor, mai ales daca zici că, de când te-ai mutat de acolo, soția ta nu mai are deloc ochi pentru tine. Femeile neglijate sunt mai nemulțumite decât bărbații, chiar daca nu spun asta cu voce tare. Soția ta se răzbună în alt fel pentru că tu o pedepsești neglijând-o: iți caută nod în papura și se da ea model pentru copiii voștri, în timp ce pe tine te marginalizează!

– Voi, femeile… De unde știi tu că așa stau lucrurile?

– Sunt convinsa că am dreptate, daca la mijloc nu e cumva un amant de-al ei.

– Nu, asta în niciun caz! Nu are timp și aș putea-o urmări țoață viață, și tot n-aș găsi-o în pat cu altcineva! Timpul trecea și tristețea de pe chipul sau tot nu dispărea.

Bine, luase hotărârea să–și vadă părinții, să le spună pasul, dar apoi? Problemele nu rămâneau? I-am propus pe loc:

– Vlad, tu ai nevoie de o schimbare care să–ți scoață toate necazurile din minte. Coboară cu mine la Brașov, să mai discutam, să petrecem puțin împreună, și așa vă fi mai bine. De ce să întinzi povestea problemelor tale conjugale până la Făgăraș, să–ți mai necăjești și părinții? Ramai cu mine macar o zi și iți promit că te vei simți mai bine după acest răstimp!

S-a uitat la mine cu o privire cam rătăcită, nu știa ce să–mi răspundă, dar nu l-am lașat să dea înapoi:

– În viața fiecărui bărbat însurat intervine un moment în care crede că nu are nevasta pe care și-o dorește, un moment în care se crede inutil în căminul pe care el însuși l-a clădit. Te voi ajuta eu să treci peste acest impas, apoi te întorci acasă și vei vedea că totul vă fi bine. Ba eu cred că soția și copiii tai iți simt deja lipsa și cugeta la faptul daca nu cumva au greșit fata de tine. Mâine seara vei fi înapoi acasă și vei constata asta singur!

– M-ai convins, Mihaela! într–adevăr, mama și tata, oameni în vârstă, nu trebuie să se mai încarce cu problemele mele care, poate, așa cum zici tu, nici nu sunt așa de dificile cum le cred eu…

Ne-am vorbit că intre prieteni vechi, ne-am ținut de mana, ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat

Am coborât în Brașov și am luat taxiul spre hotelul unde eu aveam rezervare. Am luat apoi o cina în fuga, că să avem timp să ne plimbam prin oraș înainte de lăsatul serii.

Ne-am vorbit că între prieteni vechi, ne-am ținut de mana, ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat. Ne-am întors la hotel convinși că facem un lucru firesc, că evadam pentru o noapte dintr-o lume ale carei șabloane și tipare ne apăsau umerii: eu – cu o căsnicie ratată la activ, el – în plina criză conjugală.

Nu ne-am mai gândit la asta când am ajuns la hotel, ci ne-am dăruit unul altuia cu patimă, că doi îndrăgostiți care știu că nu or să se mai întâlnească, dar ale căror suflete erau unite pentru totdeauna, grație sincerității și discuțiilor noastre deschise.

Spre dimineața, înainte cu mult să plec la firma unde fusesem trimisă în delegație, l-am sărutat pe frunte. I-am spus, zâmbind:

– Vlade, trebuie să cauți unde e hiba și să te întorci lângă soția ta. Ești un om bun, sensibil și corect, trebuie doar să ai mai multa răbdare decât Adă și totul se vă rezolva de la sine.

– Dacă aș putea fi sigur de asta… Ce bine ar fi!

– Trebuie să fii sigur. Femeile așteaptă de la un bărbat trei lucruri esențiale: tandrețe, înțelegere și răbdare, pentru că ele pun mai repede la suflet grijile și necazurile, și atunci, în fata problemelor, ele reacționează cu mai puțin tact. Fii tu acela care are tact!

– Asta ar însemnă să nu mai merg la părinții mei, ci să mă întorc degrabă acasă?

”Dacă te duci la mama ta, o vei învrăjbi împotriva nurorii ei”

– Așa zic eu că ar fi mai bine. Daca te duci la mama ta, o vei învrăjbi împotrivă nurorii ei, Adă, apoi vei despica firul în patru cu tatăl tău, și pentru ce? La ora asta sunt sigura că soția ta, cum ți-am spus, se gândește la relația voastră. Poate chiar se întreabă daca nu cumva trebuia să fie mai înțeleaptă în ceea ce te privește. Și îi e frica să nu te piardă…

– În timp ce eu o înșelam azi-noapte, ea probabil își făcea griji pentru mine…

– Nu ai înșelat-o! Ai căutat doar un loc unde să te refugiezi și să Îți revii, că să știi cum să o iei de la capăt. După ce ne întoarcem în București, nu ne vom mai întâlni niciodată.

Am plecat să–mi văd de treburi și i-am lăsat timp lui Vlad să se gândească la familia lui. Urma să ne întâlnim la prânz, dar el nu mai era în camera când m-am întors.

Pe noptiera, mă aștepta însă un buchet imens de trandafiri albi, cu un mesaj: „Încep să învăț să fiu tandru. Iartă–mă că nu te-am așteptat, dar am plecat să cumpăr niste cadouri pentru soția mea și pentru copii. Ai dreptate, nu mai am vârsta la care să plâng pe umărul părinților. Îți mulțumesc pentru tot!”.

Zilele următoare nu pot să spun că nu m-am gândit la el, dar nu ca la un iubit, ci ca la un prieten drag. Mi-ar fi plăcut să–mi dea o veste bună, să–mi spună că a ajuns acasă, că s-a împăcat cu soția lui.  Nu m-a căutat, nu l-am căutat, dar eu eram convinsă că îndreptasem lucrurile într-o familie aflata oarecum în deriva.

Apoi, într-o dimineață, am găsit din nou un buchet de trandafiri albi, în biroul meu din București. Îl adusese cineva dis-de-dimineață. Am știut de la cine sunt florile înainte să citesc mesajul:

„Ție iți ofer trandafiri albi în semn de prețuire și respect. Adei îi dăruiesc flori roșii pentru că o iubesc și mă iubește. Îți mulțumesc încă o dată!”