Povestea tripletor care cântăresc împreună cât un nou născut. De Crăciun, le-au dat tuturor o lecție de viață

Și-au imaginat acest Crăciun de nenumărate ori. Au sperat că vor avea familia la care au visat întotdeauna, au crezut în visul lor, chiar și când viața fetițelor lor atârna de un fir.

Rachel și Steven Park s-au căsătorit în 2009 și s-au străduit timp de sase ani să aibă urmași. Au trecut prin mai multe reprize de fertilizare în vitro, iar ultima, a patra, a fost un succes. „Aveam șase săptămâni când am aflat că sunt însărcinată. La început nu se auzeau decât două bătăi de inimă, așa că nu ne așteptam să fie trei””.  După două săptămâni a venit șocul. Rachel aștepta tripleți neidentici.

Sarcina mergea bine, dar când avea 22 de săptâmani, femeia a început să se simtă tot mai rău. Diabetul pe care îl avea începuse să își arate fața nevăzută. „Am început să mă gândesc la cezariană. Voiam să le știu afară, să știu că sunt bine”, mărturisește Rachel.

MARIUS TUCĂ SHOW Valentin Stan: Franța are o tradiție de a bloca popoarele în a-și exercita drepturile suverane

09:00

INEDIT Chinezii fac jucării cu inteligență artificială. Ce știe să facă o pisică AI

08:49

A trebuit să suporte o anestezie grea și o infecție, a avut nevoie de trei transfuzii de sânge, așa că nu și-a putut vedea fetele timp de trei zile.

Poppie, Hollie and Evelyn aveau plămânii mici, așa că au fost intubate imediat. Steven nu poate uita nașterea lor: „Erau atât de multe persoane acolo, cam 26, își amintește el. Poppie avea presiunea sângelui scazută, arăta ca o foaie de hartie. Evelyn era bolnavă, a trebuit să îi dea morfină ca să aibă o șansă”.

Rachel și Steven Park nu i-au auzit niciodată pe doctori să spună: „Când fetele vor ajunge acasă”. Zi de zi pentru ei a existat doar un singur cuvânt: Dacă. „Erau atât de micuțe. Degetul meu cel mic era mai mare decât piciorușele lor. Medicii nu ne-au zis niciodată că totul va fi bine”, precizează Steven. „Timpul este tot ce avem. Totul depinde ele, de cât de luptătoare sunt. Asta ne spuneau”, adaugă Rachel.

A durat câteva săptămâni până părinții au putut să le schimbe scutecele. „Erau atât de fragile încât ne era teamă să nu le frângem”, afirmă Rachel.

Încet, tripleții au început să se dezvolte și să capete caracteristici distincte. La două luni de la naștere, medicii au luat pentru prima oară în discuție întoarcerea lor acasă. „Am simțit cum greutatea se ridică”, spune tatăl micuțelor.