Prima pagină » Magazin » Primele stomacuri umane miniaturale, obținute în laborator

Primele stomacuri umane miniaturale, obținute în laborator

Primele stomacuri umane miniaturale, obținute în laborator
Cercetătorii de la Spitalul pentru copii din orașul american Cincinnati au reușit să obțină în laborator primele stomacuri umane funcționale și în trei dimensiuni, în cadrul unui studiu in vitro care deschide noi perspective de tratament contra bolilor gastrointestinale, potrivit maxisciences.com.

Oamenii de știință americani au obținut pentru prima dată în istorie țesut stomacal, în 3D, pornind de la celule sușă umane. Reușita lor constă în câteva organe miniaturale, cultivate în vase Petri.

De mărimea unui bob de mazăre, stomacurile minuscule sunt folosite pentru a studia anumite patologii care afectează mucoasa stomacală, precum ulcer, cancer și gastrită.

Aceste maladii gastrointestinale afectează aproape 10% din populația mondială. Dezvoltarea lor a fost asociată cu infecția cronică provocată de bacteria Helicobacter pylori.

La ora actuală, stomacul uman reprezintă încă, din multe puncte de vedere, un veritabil mister pentru oamenii de știință. Astfel, pentru a studia mecanismele adiacente care se activează după apariția tulburărilor gastrointestinale, cercetătorii vor să dezvolte modele de laborator cât mai apropiate de realitate.

Pentru acest lucru, cercetătorii din Cincinnati au selectat mai întâi câteva celule sușă pluripotente. Aceste entități celulare sunt capabile să se diferențieze în orice tip de celule specializate.

Identificând procesele de diferențiere specifice formării stomacului, savanții americani au reușit să obțină aceste organe în laborator, la scară miniaturală.

Stomacurile umane create în laboratoarele din Cincinnati au diametre de circa trei milimetri și au o formă ovală, similară unei mingi de rugby.

Potrivit autorilor studiului, mini-organele reacționează la infecția cu H. Pylori în același fel în care o fac stomacurile obișnuite. Profesorul James Wells, coordonatorul principal al cercetării consideră că, grație studiului său, va fi posibil într-un viitor nu foarte îndepărtat ca medicii să obțină în laborator un stomac uman complet dezvoltat, care va putea fi apoi transplantat pe un pacient care suferă de o boală gastrointestinală gravă.

Studiul a fost publicat în revista Nature.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!