Prima pagină » Magazin » Protonii au în centru cea mai mare presiune cunoscută

Protonii au în centru cea mai mare presiune cunoscută

Protonii au în centru cea mai mare presiune cunoscută
Protonii au în centru cea mai mare presiune cunoscută

„Este cea mai mare presiune pe care am văzut-o”, a precizat Volker Burkert, unul dintre co-autorii studiului publicat în urmă cu doar câteva zile în publicația Nature. 

Asta înseamnă că, în medie, presiunea din centrul unui proton este de zece ori mai mare decât cea din interiorul unei stele neutronice. 

Stele neutronice sunt rezultatul unor explozii stelare și a colapsului propriului miez. Miezul în sine având o masă mai mare decât steaua inițială și nefiind mai mare decât un oraș. Masa unei stele neutronice este atât de mare încât o linguriță de materie dintr-o stea neutronică ar cântări în jur de 9.071.847.400 kg.

Fizicienii au descoperit, însă, și asemănări între modul de funcționare al protonului și cel de funcționare al stelelor.

„Din anumite puncte de vedere, arată cu ceea ce se întâmplă în interiorul stelelor”, a precizat fizicianul rus Oleg Teryaev. Asta pentru că și stelele sunt supuse, pe de o parte, unei presiuni din exterior în interior exercitată de gravitație, iar pe de altă parte, a unei presiuni din interior spre exterior exercitată de nucleu.

Protonii, la rândul lor, sunt formați din alte particule mai mici, precum quarci sau gluonii. Aceste paticule sunt responsabile pentru menținerea integrității protonului prin intermediul unei forțe nucleare. În mijlocul acestui întreg proces însă, există o presiune care împinge spre exterior și una care împinge în interior, la fel ca în cazul stelelor.

Studiul efectuat de fizicienii de la Thomas Jefferson National Accelerator Facility confirmă previziunile și calculele teoretice făcute anterior și a fost efectuat cu ajutorul acceleratorului de particule Continuous Electron Beam Accelerator Facility Large Acceptance Spectrometer.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Din ce este făcută planeta Uranus?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi