Recomandarea pe care Consiliul Concurenței o face CNA în privința acordării licențelor TV și radio

Recomandarea pe care Consiliul Concurenței o face CNA în privința acordării licențelor TV și radio
Publicat: 26/04/2015, 19:32
Actualizat: 11/01/2020, 17:00

Recomandarea se regăsește într-o adresă a Consiliului Concurenței (CC) care a fost transmisă Consiliului Național al Audiovizualului și pe marginea căreia membrii CNA au discutat în ședința de joi.

Potrivit adresei, în conformitate cu Legea concurenței, Consiliul Concurenței are între atribuții și emiterea de avize pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurențial, autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale fiind obligate să solicite acest aviz. De asemenea, Consiliul Concurenței poate recomanda modificarea actelor normative care au un asemenea efect.

În baza acestei prevederi legale, plenul Consiliului Concurenței a decis, în ședința din 17 februarie 2015, „să recomande Consiliului Național al Audiovizualului modificarea articolului 8, alineatul 1 din Decizia CNA numărul 277/ 2013, astfel încât criteriile generale pentru acordarea licenței audiovizuale să devină clare, măsurabile și concrete”, se spune în adresa transmisă CNA de CC, care a fost obținută de agenția MEDIAFAX.

Situația din care rezultă existența „unor posibile efecte anticoncurențiale ca urmare a cadrului legislativ secundar pus în aplicare de către CNA” a ajuns în atenția autorității de concurență în urma primirii unei sesizări formulate de societatea Canal 33 Network SRL.

„Această întreprindere a depus în perioada 2013-2014 patru seturi de documente pentru eliberarea unei licențe audiovizuale de către Consiliul Național al Audiovizualului, documentații care au fost respinse pe rând, fără o motivare care să facă trimitere la condițiile pe care întreprinderea ar trebui să le respecte dacă dorește să obțină o astfel de licență”, spune Consiliul Concurenței.

Autoritatea de concurență consideră că „orice persoană juridică privată ar trebui să aibă dreptul de a cunoaște criteriile concrete pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea desfășura în mod legal o activitate economică”. „Existența unei analize corecte, transparente și nediscriminatorii este esențială pentru luarea unor decizii obiective în orice situație, cu atât mai mult atunci când de aceasta depinde intrarea pe piață a unor noi întreprinderi și, în consecință, poate afecta întreg mediul concurențial”, mai spune Consiliul Concurenței.

Totodată, CC face referire la o serie de criterii prevăzute în prezent în articolul 8, alineatul 1 din Decizia CNA numărul 277 din 2013. Acest articol prevede: „După audierea solicitanților, CNA va decide asupra acordării licenței audiovizuale, ținând cont și de următoarele criterii generale: respectarea interesului public; asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naționale, regionale și locale, excepție făcând situația prelungirii din 9 în 9 ani a licențelor audiovizuale, potrivit legii; evitarea abuzului de poziție dominantă și a practicilor care împiedică libera concurență; strategia editorială, în raport și cu strategia CNA de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului; oferta de programe și conținutul acestora, prezentate în proiectul editorial; experiența și competența în domeniul audiovizual, după caz”.

Consiliul Concurenței consideră însă că acel criteriu privind „experiența și competența în domeniul audiovizual, după caz” ar putea crea „o situație discriminatorie întreprinderilor care nu beneficiază de experiență relevantă în domeniul audiovizualului, acest lucru necalificându-le automat ca fiind mai puțin competente în a opera un canal de televiziune”. „Aplicarea unui astfel de criteriu poate ridica bariere la intrarea pe piață”, spune CC.

În opinia CC și criteriul referitor la „evitarea abuzului de piață dominantă și a practicilor care împiedică libera concurență” ar trebui reformulat, „astfel încât să reiasă clar intenția CNA în concordanță cu obligațiile sale legale și legislația incidentă”.

Chiar și celelalte criterii prevăzute la articolul 8, alineatul l în Decizia CNA nr. 277/2013 „pot fi considerate mult prea generale” și „lasă loc la interpretare și posibile discriminări”, mai spune Consiliul Concurenței.

„Atunci când aplică pentru obținerea unei licențe audiovizuale, o întreprindere ar trebui să cunoască criteriile de selecție, iar, în situația în care nu se califică, să fie informată asupra aspectelor ce trebuie îmbunătățite/ înlocuite. Astfel, pe lângă aplicarea unor criterii de selecție adecvate, prin respingere motivată se înțelege și comunicarea aspectelor concrete de îmbunătățit în vederea primirii licenței audiovizuale, pentru cazul în care întreprinderea dorește să reia procedura”, mai spune Consiliul Concurenței.

Potrivit CC, cadrul legal secundar existent creează astfel premisele încălcării articolului 8 din Legea concurenței de către Consiliul Național al Audiovizualului, „conferind aparența unor puteri discreționare în a aproba/ respinge orice solicitare venită din partea întreprinderilor noi ce doresc să intre pe piață”.

De cealaltă parte, membrii CNA au decis, în ședința de joi, să răspundă Consiliului Concurenței că societatea Canal 33 Network SRL a primit, pe 17 februarie 2015, o licență audiovizuală pentru lansarea televiziunii de business Canal 33.

Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA, a spus că, din perspectiva CNA, această chestiune este închisă, întrucât societatea Canal 33 Network SRL a primit licența solicitată, după ce a integrat toate observațiile făcute de membrii Consiliului pentru îmbunătățirea proiectului televiziunii Canal 33.

„I s-a acordat licența, iar, în urma integrării observațiilor făcute în Consiliu, proiectul (televiziunii Canal 33, n.r.) a câștigat amploare”, a spus Răsvan Popescu.

De asemenea, mai mulți membri ai Consiliului Național al Audiovizualului, între care Monica Gubernat și Viorel Buda, au spus că CNA este „o autoritate publică centrală autonomă”, la fel cum este și Consiliul Concurenței.

Societatea Canal 33 Network SRL a primit o licență audiovizuală pentru difuzarea prin rețele de comunicații electronice a televiziunii de business Canal 33 în ședința CNA din 17 februarie 2015 (aceeași zi în care plenul Consiliului Concurenței stabilea să recomande CNA să elaboreze criterii clare, măsurabile și concrete pentru acordarea licențelor audiovizuale, n.r.).

A fost pentru a cincea oară când această societate, ai cărei asociați sunt Alexandru Răducanu (97%) și Cristina – Adriana Sîrbu (3%), a solicitat CNA acordarea unei licenței pentru lansarea televiziunii Canal 33. Până atunci CNA a respins solicitarea, invocând, printre altele, inconsistența proiectului. În ședința din 17 februarie, membrii Consiliului au decis cu unanimitatea de voturi a membrilor CNA prezenți (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) să acorde această licență pentru lansarea Canal 33, considerând că proiectul a fost îmbunătățit.

Alexandru Răducanu, cel care deține Canal 33, activează pe piața media din România de mai mulți ani, fiind fondatorul publicațiilor Business Woman și The Marketer.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar...
Modificarea regulilor RCA. Șoferii ar putea primi o listă cu ateliere service agreate de asigurători
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
30.000 de ani de istorie arată că vremurile grele fac societățile umane mai rezistente
×