Prima pagină » Magazin » Regina Elisabeta, scrisoare emoționantă la câteva zile de la moartea Prințesei Diana: „Sunt tulburată”. Documentul a ieșit abia acum la iveală

Regina Elisabeta, scrisoare emoționantă la câteva zile de la moartea Prințesei Diana: „Sunt tulburată”. Documentul a ieșit abia acum la iveală

Detalii pe Gândul.
Recent, a ieșit la iveală p scrisoare pe care Regina Elisabeta a trimis-o către una dintre confidentele sale, pe numele ei Abel Smith, la doar șase zile după înmormântarea Prințesei Diana, în care monarhul britanic își lăsa libere toate sentimentele și toate temerile. 
 
„A fost extraordinar de trist. Este o mare pierdere pentru țară. Reacția publicului însă și slujba de la Westminster Abbey i-au unit pe toți. William și Harry au fost atât de curajoși și sunt mândră de ei”. Regina a mai adăugat scrisorii câteva cuvinte scrise de mână. „Scrisoarea ta a fost printre primele pe care le-am deschis. Sunt tulburată, am trecut cu toții printr-o experiență nefastă”, scria atunci Regina. 
 

Cu o noapte înaintea înmormântării Dianei, Regina Marii Britanii a ținut să transmită un mesaj de condoleanțe și să se adreseze poporului, îmbrăcată într-o ținută sobră. 

„Nimeni care a cunoscut-o pe Diana nu o va uita. A fost o persoană excepțională și binecuvântată. Atât în vremurile bune, cât și în cele proaste, nu și-a pierdut niciodată puterea de a râde și de a zâmbi, sau de a-i inspira pe ceilalți cu căldura și bunătatea sa. Am admirat-o și respectat-o pentru energia și, în special, pentru devotamentul cu care și-a crescut copiii. Săptămâna aceasta, la Balmoral, cu toții ne-am străduit să-i ajutăm pe Harry și pe William să treacă peste pierderea tragică din cauza căreia suferim cu toții”, a transmis Regina, la scurt timp după tragicul accident în care Diana și-a pierdut viața.  
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ