Prima pagină » Magazin » REȚETĂ GĂLUȘTE CU PRUNE. Trei metode simple de a le prepara

REȚETĂ GĂLUȘTE CU PRUNE. Trei metode simple de a le prepara

REȚETĂ GĂLUȘTE CU PRUNE. Trei metode simple de a le prepara
Găluștele cu prune reprezintă desertul ideal pe timpul toamnei

Găluștele cu prune reprezintă desertul ideal pe timpul toamnei. Sunt ușor de preparat și nu aveți nevoie decât de 90 de minute pentru a obține găluștele cu prune.

GĂLUȘTE CU PRUNE – rețeta 1

INGREDIENTE:

● 1 kilogram de cartofi noi

● 300 de grame de făină

● 1 ou

● sare după gust

● 500 de grame de prune

● 6 linguri de pesmet

● zahăr tos

MOD DE PREPARARE:

Pentru început, se spală prunele, li se scot sâmburii și sunt așezate într-un castron, peste care se presară zahăr tos. Apoi, se pun 6 linguri de pesmet într-o cratiță și se lasă pe foc, timp în care se amestecă continuu până capătă o culoare rumenie. După ce s-a rumenit pesmetul, se ia cratița de pe foc și se adaugă câteva linguri de zahăr tos, iar apoi se amestecă până se omogenizează.

Apoi, se spală cartofii și se pun la fiert, fără a fi curățați, într-o oală cu apă și sare, după gust. Se lasă la fiert până când cartofii se înmoaie, după care se scot din apă și se curăță de coajă, pentru ca apoi să se dea prin presa de cartofi. Se agaugă un ou, sare, făină și se amestecă totul până se obține o compoziție omogenă.

Apoi, se ia o lingură din compoziția de cartofi, se pune în palmă, iar în mijloc se pune o jumătate de prună și se formează o gălușcă rotundă. Într-o cratiță cu apă și sare, se pun găluștele la fiert.

Când găluștele cu prune încep să se ridice la suprafață, înseamnă că sunt fierte. Atunci se scot pe o farfurie la scurs și se dau prin pesmet cu zahăr.

SURSĂ: Gurmandine 

GĂLUȘTE CU PRUNE – rețeta 2

INGREDIENTE :

-pentru aluat

● un kilogram și jumătate de cartofi sfărâmicioși

● 500 de grame de făină

● 150 de grame de zahăr pudră vanilat

● 3 linguri de ulei

● 2 ouă

● 1 vârf de cuțit sare

– umplutură

● un kilogram și jumătate de prune

● 100 grame de zahăr brun

● 2 linguri de scorțișoară măcinată //

– pentru finisare

● 3 linguri de unt

● 200 grame de pesemet

● 2 linguri rase de scorțișoară

● 4-5 linguri de zahăr

MOD DE PREPARARE:

Se spală cartofii și se pun la fiert cu tot cu coajă, într-o oală cu apă și sare, preț de 40 de minute. Între timp, se scot sâmburii de la prune, cu grijă, pentru ca fructele să nu se rupă, și se pune pe fiecare o jumătate de linguriță de zahăr brun cu puțină scorțișoară.

După ce timpul de fierbere al cartofilor a expirat, se iau de pe foc și se răstoarnă apa. Cartofii fierți se lasă să se răcească puțin. După aceea, se curăță de coajă și se trec prin răzătoarea mare sau se pasează. 

Apoi, cartofii sunt amestecați cu făină, ouă, ulei și zahăr pudră vanilat, până se obține un aluat moale, dar care se dezlipește de pe degete. După aceea, se întinde aluatul pe o planșetă cu făină într-o foaie de 3-4 milimetri grosime. Se împarte aluatul cu un cuțit sau o rolă în pătrățele de 3-4 degete lățime.

Se pune câte o prună pe fiecare pătrat și se strânge aluatul de jur împrejur până când pruna este acoperită cu totul de aluat. Se modelează găluștele, astfel încât prunele să fie poziționate în mijloc, iar aluatul, distribuit uniform.

Se rumenește pesmetul cu unt amestecând constant, la foc mic, cu mare atenție să nu se ardă. Pesmetul se va expanda și va prinde o nuanță aurie. La sfârșit, se adaugă zahărul și scorțișoara.

Apoi, se fierb găluștele în apă cu sare pentru aproximativ 10 minute, până când acestea se ridică la suprafață. Se scot găluștele cu prune cu o spumieră și se scurg de apă. După aceea, se trec găluștele cu prune prin pesmet.

Sursă: cevabun.ro

GĂLUȘTE CU PRUNE – prune 3

INGREDIENTE:

● 2 linguri de ulei,

● un praf de sare,

● 2 căni de apă,

● 2 căni de făină,

● 2 ouă,

● 15 prune,

● 7 linguri pesmet,

● 100 grame de unt,

● 200 grame de zahăr,

● 2 lingurițe de scorțișoară.

MOD DE PREPARARE:

Se spală prunele, se desfac ușor, doar pe o parte, și se scoate sâmburele, cu grijă, pentru a nu rupe fructul în două. Apoi, prunele se pun într-un castron și se presară peste ele zarăr și scorțișoară.

Într-o oală, se fierbe apa cu uleiul și cu un praf de sare. Când începe să clocotească, se adaugă făina și se amestecă continuu, pentru a evita prinderea făinii de fundul oalei. După ce s-a obținut o pastă omogenă, se lasă să se răcească un pic, după care se adăugă cele 2 ouă, amestecând bine după fiecare.

Aluatul obținut se împarte în trei. Fiecare bucată se rulează și se taie în cinci. Cu mâna ușor udă se formează găluștele în care se pune câte o prună.

După aceea, se pune apă pe foc și se fierb, la foc potrivit, găluștele pe rând, preț de 10 minute fiecare.

Într-o tigaie rumenim pesmetul după care se amestecă cu restul de zahăr aromatizat cu scorțișoară, care ne-a rămas de la umplerea prunelor. Găluștele cu prune se trec prin unt topit și apoi în pesmet.

Sursă: Petit Chef

Găluștele cu prune se servesc calde, dar și reci, simple sau cu smântână și dulceață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN