Prima pagină » Magazin » S-a „trezit din morți”. Un bărbat declarat mort de trei medici s-a trezit la morgă, înaintea autopsiei

S-a „trezit din morți”. Un bărbat declarat mort de trei medici s-a trezit la morgă, înaintea autopsiei

S-a „trezit din morți
Detalii în articol

Într-o dimineață, acesta a fost găsit în celula sa fără semne vitale și a fost transferat la morga unui spital într-un sac, Science Alert.

Apoi, specialiștii au auzit un zgomot ciudat venind din sac: deținutul sforăia.

Jimenez, care era închis pentru furt în Penitenciarul Asturias din nord-vestul Spaniei, a fost văzut prima dată de cei doi doctori ai închisorii, după ce a fost găsit inconștient în celula sa, fără să aibă semne de violență.

Negăsind semne vitale, doctorii l-au declarat mort, iar o oră mai târziu un doctor criminalist a inspectat cadavrul și a afirmat primele evaluări, întocmind al treilea raport al decesului.

Doar mai târziu când se afla în morgă, doctorii au realizat că ceva nu este în regulă, când au auzit zgomote venind din sac, în condițiile în care corpul său era deja marcat cu linii de ghidare pentru iminenta autopsie.

Deținutul a fost apoi transferat într-o ambulanță la alt spital pentru a se recupera, iar acum pare să fie stabil. Cum și de ce s-a produs acest episod rămâne însă un mister.

Citește continuarea în Descoperă!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei