Prima pagină » Magazin » Saxofonistul unei trupe celebre, diagnosticat cu TUMORI pe creier

Saxofonistul unei trupe celebre, diagnosticat cu TUMORI pe creier

Saxofonistul unei trupe celebre, diagnosticat cu TUMORI pe creier
Brian Travers, saxofonistul formației britanice de reggae UB 40, a fost diagnosticat cu tumori pe creier și se va retrage din turneul prin care trupa își va sărbători 40 de ani de carieră, potrivit bbc.com.

Informația a fost confirmată pe contul grupului de pe rețeaua de micro-blogging Twitter.

Muzicianul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu două tumori pe creier, după ce a suferit un accident vascular cerebral în locuința sa, pe 19 martie.

Travers va fi supus unei intervenții chirurgicale vineri, chiar în ziua în care este programat debutul turneului aniversar al UB 40, care include doar concerte în Marea Britanie.

Saxofonistul spune că se va afla alături de colegi „cu spiritul” și că singurul lucru pe care și-l mai dorește în viață este să se întoarcă la muzică.

Grupul UB40, al cărui nume provine de la titlul unui formular (Unemployment Benefit form 40) al Departamentului pentru Sănătate și Securitate Socială din Marea Britanie, a fost înființat în 1978, în orașul Birmingham. De-a lungul anilor, trupa britanică a lansat numeroase albume de studio și compilații, a avut peste 40 de single-uri care au intrat în Top 40 UK și a vândut peste 70 de milioane de discuri pe plan mondial.

Printre piesele devenite clasice ale trupei UB40 se numără „One in Ten”, „Red Red Wine”, „Don’t Break My Heart” și „Can’t Help Falling in Love”.

foto: captură youtube.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI privind cursa pentru șefia Francofoniei! Cum s-ar putea înclina balanța în favoarea României
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...