Prima pagină » Magazin » Scheletul celei mai vechi primate cunoscute, descoperit în China

Scheletul celei mai vechi primate cunoscute, descoperit în China

Scheletul celei mai vechi primate cunoscute, descoperit în China
Scheletul unei primate care a trăit în urmă cu 55 de milioane de ani - cel mai vechi strămoș cunoscut al oamenilor - a fost descoperit în China, informează AFP.

Scheletul unei primate care a trăit în urmă cu 55 de milioane de ani – cel mai vechi strămoș cunoscut al oamenilor – a fost descoperit în China, informează AFP.

Potrivit oamenilor de știință, acea viețuitoare avea o înălțime de doar câțiva centimetri, cântărea abia 30 de grame, avea o coadă lungă și degete osoase.

Paleontologii, al căror studiu a fost publicat miercuri în revista Nature, consideră că aceste fosile îi vor ajuta pe oamenii de știință să completeze arborele genealogic al evoluției primatelor, o categorie de viețuitoare din care face parte și omul.

„Acest schelet ne va spune o mare parte din istoria originii primatelor și a strămoșilor noștri îndepărtați”, a declarat într-o teleconferință cercetătorul Xijun Ni de la Academia de Științe din Beijing, coordonatorul studiului.

Descoperirea datează din urmă cu zece ani, atunci când Xijun Ni organiza săpături arheologice în provincia chineză Hubei. Atunci i-a fost arătată o fosilă descoperită de un țăran într-o carieră din apropiere de Jingzhou, nu foarte departe de fluviul Yangtze.

Fosila era prinsă într-o rocă spartă în două bucăți, relevând scheletul și forma sa imprimată în carcasa sa minerală.

A fost nevoie de mulți ani de muncă asiduă și de folosirea unor scanere 3D pentru a realiza o imagine completă și detaliată a animalului.

Scheletul aparține unei primate atât de ciudată și de mică, mai mică și decât „lemurul doamnei Berthe” (Microcebus berthae), un lemur pigmeu din Madagascar care, cu cei 9 centimetri ai săi, este cea mai mică primată vie din lume.

Scheletul arată că animalul era deosebit de bine adaptat la viața arboricolă. Cu membre lungi, coadă lungă și degete fine, „el trebuie să fi fost un excelent săritor arboricol, activ în timpul zilei și care se hrănea esențial cu insecte”, afirmă Xijun Ni.

Strămoșul tuturor primatelor a fost denumit Archicebus achilles. „Archicebus” înseamnă „prima maimuță cu coadă”, iar „achilles” este o referire la legendarul luptător grec și la anatomia particulară a călcăiului micuței primate.

„Archicebus este radical diferit de toate celelalte primate cunoscute, vii sau fosile”, a precizat Chris Beard de la Carnegie Museum of Natural History din Pittsburgh, care a participat la acest studiu.

„Seamănă cu un hibrid bizar, cu tălpile unei maimuțe mici, brațele, picioarele și dinții unei primate foarte primitive și un craniu înzestrat cu ochi uimitor de mici”, a explicat el.

Acest schelet aproape complet este cel mai vechi al unei primate descoperit până în prezent. El a bătut cu 7 milioane de ani recordul precedenților titulari ai acestui titlu (Darwinius, descoperit în Germania, la Messel, și Notharctus, descoperit în statul american Wyoming).

Archicebus este atât de important pentru cercetători pentru că a trăit într-o epocă în care speciile de primate au început să se diferențieze între ele.

De-a lungul evoluției, o ramură a primatelor a dat naștere tarsierilor actuali, mici primate nocturne și arboricole cu ochi foarte mari. O altă ramură a dat naștere antropoidelor (maimuțe mari fără coadă), un grup vast care include mai ales cimpanzeul, gorila, urangutanul și omul.

Cariera în care a fost descoperit Archicebus era în epocă un lac, devenit astăzi un fel de „peșteră a lui Ali Baba” pentru paleontologi, cu o mulțime de fosile de păsări și de pești din Eocen. În epocă, Terra era un fel de seră uriașă, acoperită de palmieri care creșteau până în Alaska.

„Era cu adevărat o perioadă formidabilă pentru primate”, a declarat Chris Beard. După părerea sa, descoperirea lui Archicebus în China nu este rodul hazardului. În Eocen, regiunea era un „punct cald” al biodiversității, care dat foarte probabil naștere primelor primate.

„Cele mai recente descoperiri paleontologice indică faptul că primii pași decisivi în evoluția primatelor, inclusiv în evoluția spre antropoide, au fost făcuți probabil în Asia, nu în Africa, așa cum se credea în urmă cu 20 de ani”, spune cercetătorul american.

Primele antropoide ar fi migrat apoi spre Africa, unde au ajuns în urmă cu circa 38 milioane de ani. În ceea ce privește maimuțele mari și al oamenii, aceștia s-au diferențiat din mai multe linii diferite în Africa, în urmă cu 5-10 milioane de ani.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 6 iunie. Cifrele 5, 6, și 9, norocoase

Recomandarea video

Mediafax
Avocatul care a pus judecătorii în dialog cu AI, la un pas să fie ministru
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
BREAKING | Liderii clanului Duduianu, săltați de mascați! Ce acuzații grave li se aduc
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
„N-am văzut niciodată așa ceva!” Solariile din Buzău, distruse în 5 minute de vijelie. „Vin roșiile din Turcia”
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Denise Rifai dă cărțile pe față și vorbește despre relația cu Dan Bittman. „Dacă m-ar fi iubit, cred că acum am fi fost împreună”
Digi24
Controversa amenzilor-record pentru bănci. Chirițoiu: Nu e un cartel clasic, au existat contacte numeroase. Ce spune despre prejudicii
Cancan.ro
E cod roșu de averse torențiale și grindină. Zonele afectate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Mesajul SFÂȘIETOR al soției lui Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca: „Atât te mai rog”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Pasagerii aerieni care filmează sau își recuperează bagaje în situații de urgență ar putea fi amendați