Prima pagină » Magazin » Și-a costumat copiii în zombi și a postat pozele online: Mi-au spus că ar trebui să mă sinucid – FOTO

Și-a costumat copiii în zombi și a postat pozele online: Mi-au spus că ar trebui să mă sinucid – FOTO

Și-a costumat copiii în zombi și a postat pozele online: Mi-au spus că ar trebui să mă sinucid - FOTO
Carlee Thomas, o mama de 25 de ani din Statele Unite ale Americii, a postat online niște poze drăguțe, dar înspăimântătoare cu cei doi copii ai ei costumați pentru Halloween.

Mama, în vârstă de 25 de ani, a postat niște poze editate cu fetele ei costumate și machiate pentru Halloween, iar oamenii au reacționat într-un mod incredibil: „Mi-au spus că ar trebui să mă sinucid, că speră să mor în somn și că ar trebui să-mi ia copiii de lângă mine”, a declarat Carlee.

Femeia a primit la postare cel putin 200 de mesaje negative: „Am știut că îmi asum un risc când am postat pozele pe mediul online, dar nu am crezut că oamenii vor reacționa într-un mod atât de neplăcut”, a spus aceasta.

Carlee spune că soțui ei este foarte fericit să își vadă fetele distrându-se în aceste ipostaze de Halloween și nu va șterge pozele: „Sângele de pe fețele lor este o combinație de sirop de căpșuni și un gel de îngroșare pentru ca machiajul să arate cât mai realistic”, a adăugat femeia.

Foto: Carlee Ashton Thomas / Facebook 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Aliații arabi ai SUA își pierd RĂBDAREA. Trump, presat să lanseze o INVAZIE TERESTRĂ în Iran
Digi24
Îndrăgita actriță din „Godzilla vs Kong” a murit. Avea 18 ani
Cancan.ro
Nevoiașilor le împărțea mâncare, iar acasă...🥺 Ce i-a făcut soției 'Bărbosul cu suflet mare'
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
Cum afectează „cutremurul” de la Kiev România și războiul cu Rusia. „Țara moare și generalii se ceartă”
Mediafax
A scăpat de sub CONTROL în timpul testelor! Un agent autonom AI a COMPROMIS infrastructura Hugging Face
Click
VIDEO. Un autoturism Mercedes a luat foc pe Bulevardul Ion Mihalache din București. A cui e mașina și de unde a pornit incendiul?
Digi24
Cum poate o țară cu puțin peste 600.000 de locuitori să dea peste cap negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Este adevărat că vara crește părul mai repede?