Prima pagină » Magazin » Statuia gigant a lui Mao a fost demolată

Statuia gigant a lui Mao a fost demolată

Statuia gigant a lui Mao a fost demolată
Uriașa statuie pictată cu aur a "părintelui fondator" al Chinei comuniste, Mao Zedong a fost brusc demolată,la câteva zile după ce imaginile cu acesta au devenit virale pe Internet. Presa chineză susține că imensa statuie ar fi fost demolată deoarece nu exista aprobarea de construcție din partea guvernului local.

Imaginiile cu statuia unui Mao, înaltă de 37 de metri, așezat falnic peste câmpurile goale din provincia Henan a fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume în această săptămână.

Statuia, în valoare de 460 de mii de dolari, adică 3 milioane de yuani, a fost demolată susține un site afiliat cotidianului oficial al Partidului Comunist  Chinez, „Ziarul Poporului”. Acesta citează oficialii locali din Henan și precizează că motivele demolarii sunt „neclare”. La rândul său, presa locala citată de mass-media oficială chineză susține că statuia celui care a condus China cu o mână  de fier timp de aproape trei decenii până la moartea sa în 1976 „nu a fost înregistrată sau autorizată” de către administrația locală. Construcția a fost finanțată de mai un om de afaceri local și de câțiva săteni. Înălțarea ei a durat nouă luni și a fost finalizată în decembrie. 

În ciuda faptului că este responsabil de milioane de morți, Mao este încă  venerat în China pentru ideile sale politice, iar conducerea comunistă controlează strict discuțiile publice legate de istoria și viața lui Mao și caută să folosească moștenirea sa pentru a-și consolida iamaginea publică.

Uriașa statuie aurită a fost subiectul a numeroase discuții ale utilizatorilor de Internet din China. Unii au criticat monumentul deoarece au considerat că ridicarea sa în provincia Henan ar fi nepotrivită pentru că aici politica agricolă a lui Mao a produs „marea foamete”, în anii ’50, în urma căreia ar fi murit peste 40 de milioane de oameni. Alții contestatari ai ridicării gigantei statui au afirmat că aceasta pur și simplu nu seamănă cu „Marele Cârmaci”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!