Prima pagină » Magazin » Țara unde este ilegal să dansezi. Sancțiunile dure pe care le riscă patronii barurilor unde clienții sunt prinși că dansează

Țara unde este ilegal să dansezi. Sancțiunile dure pe care le riscă patronii barurilor unde clienții sunt prinși că dansează

Țara unde este ilegal să dansezi. Sancțiunile dure pe care le riscă patronii barurilor unde clienții sunt prinși că dansează
Detalii în Gândul

În luna aprilie a anului trecut, Parlamentul suedez a votat abrogarea legii care forța barurile și puburile să aibă o „licență” în vederea permiterii dansului în incinta localului, legea datând din 1970.

Cu toate acestea, la 17 luni distanță, polițiștii încă aplică legea și îi sancționează pe patronii barurilor în care se dansează. Sancțiunile sunt dure, de la reținerea unor avize de funcționare până la amenzi și chiar închisoare.

Permisele de dans au fost introduse ca o modalitate de prevenire din partea poliției a dezordinii publice. Ț

„Guvernul trebuie să facă ceva, în această privință. Nu este corect ca poliția să se ocupe și cu așa ceva. Este ridicol, având în vedere ce probleme există în societate și pe ce ar trebui să își concentreze resursele. Întreaga Europă râde de noi. Din fericire, legea nu are efect asupra turiștilor”, a declarat, pentru The Independent, Eva Östling, directorul organizației Visita.

Cei care au militat pentru abrogarea legii sperau ca acest lucru se va întâmpla până la finele anului trecut. Deși au chestionat Guvernul pentru amânarea sa, încă nu au primit un răspuns.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!