Prima pagină » Magazin » Trupa suedeză Cult of Luna concertează anul viitor în România

Trupa suedeză Cult of Luna concertează anul viitor în România

Trupa suedeză de post-metal Cult of Luna va concerta, în premieră, în România, pe 29 aprilie 2013, în Silver Church din București, și pe 30 aprilie, în clubul Daos din Timișoara, informează organizatorii, Mighty Owl Productions.

Trupa Cult of Luna vine în România pentru a-și promova cel mai recent album, „Vertikal”, primul după o pauză de cinci ani. CD-ul este influențat de superproducția clasică „Metropolis” (Germania, 1927), un film mut de science fiction, regizat de Fritz Lang. Acțiunea din „Metropolis” este plasată într-un oraș al viitorului, o societate distopică ale cărei reguli urmează să fie puse sub semnul întrebării.

„Consideram că această temă are un impact foarte direct ce poate fi exprimat prin muzică. Am dezvoltat structuri clare – foarte lineare, fără a complica procesul compoziției. Știm că fanii așteaptă de mult timp un nou album, astfel că am avut nevoie de timp pentru a pregăti arena. Au existat schimbări, am vrut să ne întoarcem cu ceva nou. E foarte important să transpunem ideea albumului într-un spațiu live. Veți asculta material nou foarte curând”, spune Johannes Persson (chitară/ voce).

Concertele susținute de Cult of Luna în România fac parte dintr-o serie exclusivă de evenimente printre care se numără și un recital la celebrul festival Roadburn.

Alături de Neurosis, Cult of Luna este considerată una din cele mai importante formații de post-metal la ora actuală.

Cult of Luna este un grup suedez de post-metal format în orașul Umea. Grupul a luat naștere în 1998 din fosta trupă Eclipse și a dobândit rapid aprecieri și respect în scena underground internațională, lansând două materiale de excepție, „Cult of Luna” (2001) și „The Beyond” (2003).

Adevăratul succes l-au obținut în 2004, odată cu lansarea lui „Salvation”, o capodoperă a muzicii metal, notată la acea vreme cu 10/10 (maximum de puncte) de revista Metal Hammer. A fost singurul album după Metallica – „Black Album” – care a reușit să obțină un punctaj maxim în topul celebrei reviste britanice.

Anul 2006 a însemnat lansarea unui nou album intitulat „Somewhere Along The Highway”, un disc conceptual despre singurătatea masculină. Discul a fost bine primit în presă și pe scena mainstream, Decibel declarând că „acesta este albumul care depășește orice standard american al genului post-metal”. Albumul a primit titlul pentru „Best rock metal album of the year” în cadrul premiilor G3 Awards.

Doi ani mai târziu apare albumul „Eternal Kingdom”, un alt material conceptual bazat pe jurnalul lui Holger Nillson, ale cărui scrieri au fost descoperite chiar de membrii trupei sub ruinele unei clinici de psihiatrie.

Biletele pentru concertele Cult of Luna vor fi puse în vânzare din 9 noiembrie exclusiv online, prin rețeaua rezervariclub.ro și metalhead.ro, la următoarele prețuri: 45 de lei (până pe 31 decembrie), 55 de lei (până pe 30 aprilie), 65 de lei (în ziua concertului) și 80 de lei (bilete speciale ce asigură intrarea la ambele concerte). Acestea din urmă vor fi disponibile doar începând cu 1 ianuarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România