Ultimul film al lui RADU JUDE, Globul de Cristal la festivalul de la KARLOVY VARY

Ultimul film al lui RADU JUDE, Globul de Cristal la festivalul de la KARLOVY VARY
Publicat: 08/07/2018, 00:18

„Cred că este evidentă o influență de la Jean-Marie Straub și Danièle Huillet, pentru că ei au făcut filme ce se bazau mult pe prezența actorilor și nu pe text. Există și câteva influențe de la Jean-Luc Godard, din filmele sale. Dar cred că principala influență, dacă ar fi să găsesc una, nu vine din cinema, ci din literatură, și sunt sigur că îl știți în Cehia, pentru că o parte din poveste se petrece la Praga, e un roman de W.G. Sebald, care face acest tip de povești istorice documentate privind relația dintre trecut și prezent, folosind fotografii în cărți și alte element diferite. Când l-am descoperit pe Sebald, acum câțiva ani, m-a impresionat într-o asemenea măsură că mi se pare că este influența principală,” explica regizorul Radu Jude organizatorilor festivalului.

„Nu cred că un film, filmul meu, poate să schimbe felul în care gândesc spectatorii singurul lucru pe care îl poate face este să fie… Cred că Wittgenstein spunea că își vede cărțile filozofice ca pe o scară, iar oamenii se urcă pe ea și apoi o aruncă,” adăuga Jude. „Cu toată modestia, cred că filmul meu face același lucru, este o scară pe care oamenii pot urca și apoi găsesc sau se gândesc la ceva mai interesant decât am fost eu în stare să arăt. (…)

Când aparții unei comunități simți că ești responsabil într-un mod simbolic de tot. Și dacă a făcut cineva ceva rău, nu vrei să te simți vinovat, nu vrei să te simți responsabil. Poate că este mai ușor din punct de vedere psihologic să spui . Pentru mine cred că e mai important faptul că toți ținem de o comunitate și asta ar trebui să fie o chestiune practică, nu ar trebui să-ți tratezi comunitatea cum se poartă suporterii de fotbal cu echipa lor. Aparții unei comunități, dar poți să fii critic la adresa unor aspecte.

Eu nu văd nicio problemă în asta și nu înțeleg de ce oamenii au o problemă cu asta. De ce ar fi o problemă să spui că unii cehi din 1945 i-au dus pe nemți într-un marș al morții în care și-au pierdut viața câteva mii de oameni, că regretăm acum și că putem să vedem cum s-a întâmplat și de ce. Pentru că nu sunt vinovați cehii de azi de ceea ce s-a întâmplat în trecut, nu sunt vinovați românii de azi sau germanii de azi de ceea ce a fost. De ce nu putem să ne uităm la ce s-a întâmplat, să încercăm să înțelegem de ce și ce putem să înțelegem din asta. E foarte simplu” declara despre Radu Jude despre „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

Imediat după aflarea veștii, scenograful Iuliana Vîlsan, care a semnat costumele și decorurile producției, nota pe o rețea de socializare: „Ador coincidențele…. v-am mai spus… Azi ziua de naștere a lui Liviu Ciulei … Azi e ziua lui Radu Jude sa câștige globul de cristal…Acum nu-mi intru în piele de bucurie… pentru că este primul lung metraj la care am lucrat… Mulțumesc în special echipei care m-a urmat în aceasta aventură”.

Premiul câștigat de Radu Jude este decernat în afara concursului oficial, de Juriul rețelei de cinematografe Europa Cinemas, pentru cel mai bun film european din competiția oficială sau din cea dedicată documentarelor și a fost anunțat înaintea ceremoniei oficiale de decernare a premiilor Festivalului de la Karlovy Vary.

„În ultimele săptămâni,ne-am bucurat de actrițe, actori, scenarii, imagine, muzică, umor și tragedie în moduri și din țări diferite,”arată un comunicat făcut public de organizatorii cehi. „Într-un film anume am regăsit toate aceste elemente compuse într-un mod original. Prin straturile sale am văzut moduri provocatoare de povestire, regândirea abordării pe care o ai în legătură cu paginile mai negre ale istoriei, refuzând, în același timp trivializarea printr-o comparație cu alte întâmplări. Abordarea intelectuală a acestui subiect te face să te simți inconfortabil, uneori, dar te face și să râzi. Luptă pentru libertatea artelor împotriva cenzurii și naționalismului. De aceea, juriul hotărăște să acorde premiul Europe Cinemas label pentru „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari„, al regizorului român Radu Jude”

Din juriul care a premiat filmul lui Radu Jude au făcut parte Simon Blaas, Jan Makosch, Balazs Kalmanovits și Daira Abolina.

„De o relevanță obraznică oriunde populismul este în ascensiune, filmul lui Jude degajă o inteligență ascuțită, provocatoare și angajantă, care te face să părăsești sala la final mai deștept, dar deopotrivă de trist și mult mai îngrijorat,” scrie Jessica Kiang în The Variety. „E ușor pentru oamenii fără principii să acționeze barbar, dacă nu se tem de judecata istoriei.Și e ușor să nu-ți pese cum vei rămâne în istorie, dacă te doare-n cot de istorie însăși”

A 53-a ediție a Festivalul Internațional de Film de laKarlovy Varya avut loc între 29 iunie și 7 iulie, în Cehia. Una dintre cele mai vechi din lume, considerată înainte de 1989, cel mai important festival pentru filmele realizate în țările socialiste, manifestarea de la Karlovy Vary a fost trecută de multe ori în palmaresul peliculei „Valurile Dunării” în regia lui Liviu Ciulei. Mulți critici de film români au redat acest fapt. În realitate, palmaresul oficial al festivalului din Cehianu menționeazăniciun alt film românesc în calitate de câștigător al Globului de Cristal, înaintea peliculei lui Radu Jude. În prezent, Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai vizibil festival de film din Europa Centrală și de Est.

Filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a fost inclus în competiția oficială a celei de-a 53-a ediții a prestigiosului eveniment din Cehia, care a avut loc în perioada 29 iunie – 7 iulie. În distribuție sunt Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia și Bogdan Cotleț. Filmul va intra în cinematografele din România pe 28 septembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Exclusiv: Anghel Damian n-o scapă din ochi pe Theo Rose. Iubitul vedetei a păzit-o la...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată