Un canal TV va difuza programul „Misiunea Pluto”, dedicat „întâlnirii” dintre sonda New Horizons și Pluto

Publicat: 13/07/2015, 17:46

National Geographic Channel se alătură cercetătorilor de la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității „Johns Hopkins”, care, în colaborare cu NASA, au lucrat la misiunea istorică de a ajunge la marginea sistemului nostru solar în încercarea de a surprinde primele imagini și date clare despre Pluto, planeta pitică atât de misterioasă încât nici măcar lentilele extrem de puternice ale telescopului Hubble nu au reușit să-i descifreze aspectul, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Pluto ar putea deține cheia către dezlegarea unor noi mistere ale galaxiei noastre, iar întreaga lume așteaptă cu nerăbdare ca ultramoderna sondă spațială New Horizons să efectueze apropierea planificată pentru ziua de marți.

Difuzat în premieră pe 14 iulie, de la ora 21.00, documentarul „Misiunea Pluto” oferă o analiză detaliată a ambițiosului proiect, de la început până la la ultimele ore dintr-o călătorie ce a durat mai bine de nouă ani, a costat 700 de milioane de dolari și s-a desfășurat pe o distanță de peste patru miliarde de kilometri.

Documentarul este prezentat de Jason Silva, cunoscut publicului din populara serie „Îți joacă mintea?”, difuzată de National Geographic Channel.

„Ne aflăm foarte aproape de realizarea unor descoperiri profunde despre ultima piesă din sistemul nostru solar”, spune Jason Silva.

În 2006, New Horizons a fost lansată din Cape Canaveral, Florida, și a început călătoria sa de peste patru miliarde de kilometri în spațiu. Deplasându-se mai rapid decât orice alt obiect construit de om și lansat în spațiu anterior și propulsată fără gravitația Pământului, New Horizons a trecut în viteză pe lângă Marte, apoi pe lângă uriașii gazoși ca Jupiter și a continuat voiajul său către destinația finală, un obiect ce nu depășește Alaska în dimensiuni, având doar 2.250 de kilometri în diametru, și care este Pluto, după cum precizează National Geographic Channel.

Marți, atunci când sonda va ajunge la destinație, va trece prin dreptul planetei pitice cu aproape 14 kilometri pe secundă, fără nicio posibilitate de oprire. Etapa de optimă trecere prin dreptul lui Pluto durează mai puțin de două ore, ceea ce înseamnă un timp foarte scurt pentru ca sonda să poată fotografia corpul ceresc, să-i cartografieze suprafața, să-i analizeze atmosfera și să examineze geologia suprafeței acestuia. La viteza cu care se deplasează New Horizons, cea mai mică eroare de calcul ar putea avea consecințe catastrofale pe măsură ce sonda efectuează apropierea finală. Dar echipa de cercetători este încrezătoare, precizează National Geographic Channel.

Conducătorul misiunii, Alan Stern, un veteran al NASA, care a participat deja în 24 de misiuni anterioare, a comentat în cadrul interviului din documentar: „Majoritatea celor care fac parte din echipă a dedicat o parte foarte importantă a carierelor lor acestei misiuni. Când dedici atât de mult timp și efort unui proiect, ești foarte entuziasmat în momentul în care ajungi atât de aproape de Pluto”.

Jason Silva va fi cel care va ajuta telespectatorii să înțeleagă toate informațiile trimise de New Horizons către Terra, explicând știința din spatele misiunii și originile fascinației umane pentru Pluto. Când a fost descoperit Pluto? De ce Walt Disney a fost inspirat de Pluto și a botezat astfel unul dintre personajele sale de desene animate cele mai îndrăgite? De ce a decis Uniunea Astronomică Internațională să nege statutul de planetă al lui Pluto și de ce au fost oamenii atât de supărați din această cauză?

Pe de altă parte, potrivit National Geographic Channel, deși finalul și succesul misiunii sondei New Horizons sunt încă încerte, documentarul omagiază planeta Pluto și unul dintre proiectele cele mai ambițioase, mai îndrăznețe și mai periculoase întreprinse până acum de NASA.

„Misiunea Pluto” este produs de Bigger Bang Communications pentru National Geographic Channel. Iain Riddick este producătorul executiv pentru Bigger Bang Communications. Pentru National Geographic Channels International, vicepreședinte executiv și director al diviziei de conținut internațional este Hamish Mykura.

O companie deținută de National Geographic Ventures și FOX Entertainment Group, National Geographic Channels International (NGCI) se alătură Societății National Geographic în angajamentul acesteia de a explora, conserva și educa prin intermediul celor șase televiziuni ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Wild HD, Nat Geo People și Nat Geo Mundo.

La nivel global, National Geographic Channel (inclusiv NGC US, care este un parteneriat al NGV și Fox Cable Networks Group) este disponibil în peste 479 de milioane de case, în 171 de țări și în 45 de limbi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu tună și fulgeră. Cine i-a umilit finul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”