Prima pagină » Magazin » Un cuplu de chinezi cu casa în mijlocul autostrăzii a acceptat, în sfârșit, să se mute

Un cuplu de chinezi cu casa în mijlocul autostrăzii a acceptat, în sfârșit, să se mute

Un cuplu de chinezi cu casa în mijlocul autostrăzii a acceptat, în sfârșit, să se mute
Proprietarii unui apartament dintr-un bloc cu cinci etaje din China au fost de acord să evacueză clădirea în jurul căreia autoritățile au construit o autostradă, după lungi negocieri în urma cărora s-a ajuns cu greu la o înțelegere în legătură cu valoarea despăgubirii de expropriere

Proprietarii unui apartament dintr-un bloc cu cinci etaje din China au fost de acord, după lungi negocieri pe valoarea despăgubirilor, să evacueze clădirea, în jurul căreia autoritățile au construit o autostradă,, scrie The Daily Mail.

Luo Baogen și soția sa au refuzat până acum să se mute, deoarece au considerat că suma oferită de guvernul chinez pentru locuința lor era insuficientă. Cei doi au rămas, astfel, singurii locuitori ai unui cartier care a fost mutat pentru a face loc autostrăzii.

Autoritățile le-au oferit, în cele din urmă, celor doi echivalentul a 22.000 de lire sterline, însă construcția locuinței ar fi costat de trei ori mai mult, susține Baogen.

Într-un târziu, după ce guvernul construise autostrada în jurul imobilului aproape părăsit, familia a decis să cadă la un acord și a acceptat să se mute pentru suma de 26.000 de lire.

Autoritățile chineze fac frecvent presiuni aupra cetățenilor care sunt nevoiți să se mute dintr-o anumită zonă. Unele metode extreme includ chiar tăierea utilităților pentru a grăbi procesul de expropriere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Momentul în care unul dintre motoarele unui avion explodează, imediat după decolare. Imagini filmate de pasageri
Cancan.ro
Ninge de Paște și de 1 Mai în România. Care sunt orașele afectate, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
O adolescentă de 16 ani, ucisă în plină stradă. Cinci tineri au fost arestați. Mesajul sfâșietor al mamei: „Frumoasa mea prințesă”
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Spectaculoasa insulă „Fluture” a Greciei, desemnată destinația nr. 1 în lume în 2026 de The Guardian
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum și cu ce se ocupă Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea Românii au Talent din 2017! Tânăra s-a schimbat enorm
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Cum să fii mai productiv fără burnout: strategii bazate pe psihologie și tehnologie