Prima pagină » Magazin » Un peștișor de acvariu în vârstă de 10 ani, operat la cap în Australia. „Suferea cu adevărat”

Un peștișor de acvariu în vârstă de 10 ani, operat la cap în Australia. „Suferea cu adevărat”

George, un peștișor de acvariu în vârstă de 10 ani, se recuperează deosebit de bine după o intervenție chirurgicală de urgență pe care a suportat-o în zona capului, din cauza unei tumori care îi amenința viața, a anunțat un medic veterinar australian, citat de Reuters.

Peștișorul George nu mai putea să mănânce, nici să înoate și începuse „să sufere cu adevărat”, a afirmat medicul veterinar Tristan Rich.

Peștișorul, animalul de companie al unei femei a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost sedat într-o găleată cu apă în care medicii au turnat substanțe cu rol anesteziant.

FOTO: Debra Mayhofer/AFP/Mediafax

Apoi, Tristan Rich a folosit un burete gelatinos cu rol absorbant pentru a controla sângerarea în timpul acestei intervenții chirurgicale foarte delicate, care a durat aproximativ 45 de minute.

„Este o operație foarte complicată și trebuie să fii foarte atent la pierderea de sânge”, a spus medicul australian, care lucrează la spitalul veterinar Lort Smith din Melbourne.

Incizia a fost apoi închisă cu un gel adeziv, iar „pacientul” a primit injecții cu antibiotice și analgezice. Medicii se așteaptă ca peștișorul George să trăiască încă 20 de ani.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa respiră ușurată după plecarea lui Viktor Orbán. Bruxelles-ul scapă de blocajul Ungariei
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
O țară frecventată de români înăsprește regulile privind perioada de ședere pentru turiști
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Rovinieta se scumpește cu aproape 100 de lei pentru mașinile vechi. Ce normă de poluare scapă de majorare?
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce Rusia este atât de mare?