Prima pagină » Magazin » Un spray care previne putrezirea bananelor, dezvoltat de cercetători

Un spray care previne putrezirea bananelor, dezvoltat de cercetători

Un spray care previne putrezirea bananelor, dezvoltat de cercetători
O substanță care se poate pulveriza pe banane pentru a preveni putrezirea acestora a fost dezvoltată de cercetătorii chinezi, descoperirea putând fi utilizată în viitor în supermarketuri, dar și de către cultivatori

O substanță care se poate pulveriza pe banane pentru a preveni putrezirea acestora a fost dezvoltată de cercetătorii chinezi, descoperirea putând fi utilizată în viitor în supermarketuri, dar și de către cultivatori, informează dailymail.co.uk.

Substanța – derivată din exoschelete de creveți și crabi – împiedică bananele să „respire” prin coaja lor, ucid bacteriile și previn fenomenul de putrezire, astfel că aceste fructe pot rămâne proaspete timp de două săptămâni.

Bananele absorb oxigen și elimină dioxid de carbon, dar prin coajă, fapt care contribuie la putrezirea fructului. De obicei, bananele sunt transportate când sunt verzi și coapte apoi în mediu umed, similar celui din natură. În timp ce se coc, ele produc etilen. Ținute într-o pungă, putrezesc mai repede, pentru că nivelul de etilen crește.

Aplicată pe coaja bananelor verzi, substanța – realizată din chitosan, prezent în crusta crabilor și creveților – încetinește coacerea acestora păstrându-le prospețimea.

În supermarketuri, bananele se înnegresc și devin moi în două-trei zile.

Din acest motiv, numai în Marea Britanie se aruncă zilnic 1,6 milioane de banane.

Profesorul Xihong Li, de la Universitatea din Tianjin, autorul descoperirii, spune că substanța – un așa numit hidrogel, un tip de material superabsorbant cu multe întrebuințări medicale și comerciale – este transparentă, insipidă și total sigură pentru consumatori.

Recomandarea video

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
În urmă cu 116 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley