Weekend-ul aduce UMOR cât încape și PRIETENIE. Ce filme vor rula la cinema

Weekend-ul aduce UMOR cât încape și PRIETENIE. Ce filme vor rula la cinema
Publicat: 11/01/2019, 19:15

„Crăiasa Zăpezii: Ținutul oglinzilor/ The Snow Queen: Mirrorlands” este a patra producție din seria dedicată „Crăiesei Zăpezii” de Aleksei Tsitsilin la studioul de animație Wizart Animation din Rusia. Povestea tinerei Gerda, care se bazează pe basmul lui Hans Christian Andersen, a fost tratată pentru prima dată de echipa din Rusia în 2012, animația a fost lansată în 80 de țări, inclusiv Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și China, ca să adune 14 de milioane de dolari. De atunci, studiourile au mai lansat „Regele Zăpezii”, în 2014, și „Zăpadă și Foc”, în 2016.

După ce Regele Haral aproape că și-a pierdut familia în urma unei confruntări cu malefica împărăteasă a gerului, acesta interzice utilizarea magiei pe ținutul său. Singura care poate remedia situația și păstra farmecul magiei este Gerda. Ea îl va învăța pe rege că cea mai mare putere nu este magia, ci credința în prietenie și îngăduința. În cel mai nou film din serie, eroina îi ajută pe troli, pe pirați și chiar pe însăși Crăiasa Zăpezii.Acum este timpul ca micuța Gerda să își salveze propria familie amenințată cu dispariția după ce magia nu mai este la modă.

Aventura se vede astfel:

Tot o adaptare este și „Asistent de (ne)voie/ The Upside”. Regizorul Neil Burger, cunoscut pentru „Iluzionistul/ The Illusionist” (2006), „Dincolo de limită/ Limitless” (2011) și seria „Divergent” (2014-2016), a trebuit să găsească varianta cea mai credibilă în limba engleză pentru unul dintre filmele franceze care au rămas în memoria cinefililor, „Intouchables”, din 2012.

Phillip Lacasse este un miliardar din Park Avenue care a paralizat în urma unui accident din timpul unui zbor cu planorul. Dell este un fost condamnat, recent eliberat din închisoare, și care are nevoie de un loc de muncă și un nou început. Din lumi diferite, Phillip și Dell formează o legătură improbabilă, trecând peste diferențele dintre ei și câștigând o înțelepciune neprețuită în acest proces, oferindu-și unul altuia un sentiment de pasiune pentru toate posibilitățile vieții.

The Upside este o poveste incredibilă despre puterea unei prietenii, și puterea de a-ți trăi din nou viața pe deplin.

Varianta americană a comediei emoționante arată cam așa:

Weekend de Oscar: Șase pelicule rulează la Elvire Popesco în perioada 17 – 20 ianuarie

Șase dintre peliculele aflate pe lista de propuneri la Oscar 2019 în categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” rulează la Cinema Elvire Popesco din București, în perioada 17 – 20 ianuarie, într-o serie de proiecții devenită o tradiție, arată un comunicat remis Mediafax.

Oscar Weekend, aflat la cea de-a cincea ediție, le aduce cinefililor la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru o nominalizare la Oscar.

Timp de patru zile, iubitorii de filme vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice de pe trei continente. Șase dintre cele nouă filme aflate pe lista scurtă deschisă votului membrilor Academiei de film americane se află în programul de anul acesta al Oscar Weekend: „The Guilty/ Vinovatul”, în regia lui Gustav Möller, din Danemarca, „Shoplifters/ O Afacere de familie”, de Hirokazu Kore-eda, din Japonia, „Capharnaüm”, regizat de Nadine Labaki, din Liban, „Roma”, de Alfonso Cuarón, din Mexic, „Cold War”, de Pawel Pawlikowski, din Polonia, „Burning”, al lui Lee Chang-dong, din Coreea de Sud.

Proiecțiile din cadrul Oscar Weekend au loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar. Gala decernării trofeelor va avea loc pe 24 februarie.

Câștigător al Leului de Aur la Veneția în 2018 și proaspăt laureat al Globurilor de Aur pentru cea mai bună regie șicCel mai bun film străin, „Roma”, în regia lui Alfonso Cuarón, urmărește evenimentele din viața unei familii aparent fericite din Mexico City, în anul 1970. „Cuarón construiește o odă a matriarhatului care i-a conturat lumea filmând în locurile unde s-au petrecut lucrurile, încercând să recreeze spațiul copilăriei sale și aducând actori care să semene cât mai mult cu personajele reale care l-au inspirat. «Roma» este un portret intim și revelator, filmul urmărindu-le într-un alb-negru luminos pe tânăra menajera Cleo, descendentă a etniei Mixteco, și pe colega sa, Adela, care lucrează pentru o familie din clasa de mijloc din cartierul Roma al Ciudad de Mexico”, arată organizatorii manifestării.

„Roma” va fi proiectat în cadrul Oscar Weekend pe 19 ianuarie, de la ora 20:45.

Lee Chang-dong, fost ministru al Culturii în Coreea de Sud, actual regizor, pune în scenă pentru cinefili”Burning”, un thriller romantic, inspirat dintr-o povestire a lui Haruki Murakami, în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Propunerea Coreei de Sud la Oscar, „Burning” a fost recompensat la festivalul de la Cannes cu premiul FIPRESCI și trofeul Vulcan pentru scenografie și a obținut, de asemenea, numeroase nominalizări la premiile filmului asiatic.

Proiecția are loc pe 19 ianuarie, de la ora 15:30.

Zain Al Rafeea, starul din „Capharnaüm”, care a lucrat drept curier în Beirut până anul trecut, când se spune că a învățat să-și scrie numele, „oferă o interpretare despre care criticii spun că ar topi și cea mai împietrită inimă”, spun cei de la Institutul Francez. Pelicula, care a câștigat premiului juriului la Cannes, spune povestea unui băiețel care decide să-și dea în judecată părinții pentru că l-au adus pe lume. „Capharnaüm” a fost filmat mai ales cu actori neprofesioniști în Beirut, timp de șase luni.

Filmul va putea fi urmărit pe 20 ianuarie, de la ora 15:30.

Programul complet al festivalului este disponibil pe platforma filmedefestival.ro.

Foto: Captură

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Președintele Klaus Iohannis se pensionează! Câți bani va primi liderul țării după 42 de ani...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Unde aleg românii să plece de Paște?