Adrian Năstase, despre colegii de detenție: încep fiecare frază cu „un angajament de a-și introduce instrumentul, de regulă, în morții interlocutorului”

Fostul premier Adrian Năstase descrie, într-o postare pe blog, condițiile de detenție, el menționând lipsa apei calde, mirosul de sulf, șobolanii, invaziile de „musculițe și țânțari”, limbajul folosit de deținuți, lipsa telefonului, a calculatorului și a internetului.

Năstase scrie, în postarea numită „Erată la cantonament”, că a înțeles că sunt unele persoane care îl invidiază pentru condițiile din locul în care se află.

„Celor care gândesc în acest fel, le sugerez să țină seama și de următoarele aspecte: Cei care vin aici – și nu le doresc acest lucru – vor trebui să se trezească, în fiecare zi, la ora 5:30, vor dormi în paturi suprapuse, vor avea apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână, vor trebui să se obișnuiască cu mirosul de sulf și cu depunerile de pe țevile de apă; vor trebui să învețe să mănânce toate felurile de mâncare – bazate în principal, pe cartofi și varză, – cu lingura; vor trebui să se învețe să nu se sperie de șobolani – în curtea de plimbare – dacă aceștia nu sunt mai mari de 20 de cm; să respire mai puțin în zilele de caniculă – atunci când mirosul de la groapa de gunoi din apropiere este ingrozitor; să nu se enerveze la „invaziile” periodice de musculițe și de țânțari, la urletele celor obișnuiți să „socializeze” de la ferestrele celulelor, începând fiecare frază cu un angajament de a-și introduce instrumentul, de regulă, în morții interlocutorului; vor trebui să se obișnuiasă cu sunetul ușilor de metal și cu sunetul lacătelor – dimineața și seara -, cu lipsa telefonului, a calculatorului, a internetului, a multor comodități cu care erau obișnuiți…”, scrie Năstase.

De asemenea, Năstase spune că cei care intră în închisoare trebuie să se obișnuiască să-și vadă familia doar de 3-4 ori pe lună.

„Vor trebui să se obișnuiască, în definitiv, cu lipsa de libertate fizică, cu un mediu în care 80% din persoanele de aici sunt recidiviști. În rest, rămâne cum am vorbit – locul acesta poate fi un fel de «cantonament», dacă te gândești la Olimpiada viitoare. Depinde și cum privești lumea… Unii ar spune că nu există decât ceea ce percepi – cei 4 m² în care trăiești. Eu însă privesc mai departe…”, scrie Năstase.