Prima pagină » Știri » Ce crede Gigi Becali despre sacii cu bani ai lui Diaconescu

Ce crede Gigi Becali despre sacii cu bani ai lui Diaconescu

Ce crede Gigi Becali despre sacii cu bani ai lui Diaconescu
Avocatului lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a precizat că îi va sugera clientului său să organizeze o vizionare a sacilor pentru a face dovada că aceștia conțineau bani.

Patronul Stelei Gigi Becali și-a exprimat îndoiala cu privire la existența sumei de circa două milioane de euro în cei șapte saci de bani pe care Dan Diaconescu i-a scos aseară de la bancă și cu care patronul OTV a afirmat că vrea să plătească salariile restante pe o lună ale angajaților Oltchim. 

„Ăia nu sunt șapte saci, sunt șapte săculeți (…), acolo avea vreo 100 de mii de euro”, a spus Gigi Becali.

După părerea lui Becali, în sacii lui Dan Diaconescu s-ar fi aflat „rumeguș”, ulterior el revenind cu precizarea că prin această sintagmă a dorit să spună că în saci crede că sunt „bancnote de 50 de euro, puse pe cant”, iar deasupra lor un pachet de bancnote de 500 de euro. 

Becali a mai spus că două milioane de euro încap „într-o punguță”, sau în buzunarele de la haină și de la pantaloni.

Avocatul lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a precizat că îi va sugera clientului său să organizeze o vizionare a sacilor pentru a face dovada că aceștia conțin bani. 

Însoțit de un lider de sindicat de la Oltchim, Dan Diaconescu a mers luni la o bancă de unde a ieșit cu șapte saci cu bani. „Sunt foarte mulți bani, cam cât pregătise domnul Ponta să ia pe acest combinat”, a afirmat liderul PP-DD. După ce a ajuns cu banii la Ministerul Economiei, patronul OTV a constatat că nu i se permite accesul în curtea instituției. 

Premierul Victor Ponta a anunțat luni seara că Guvernul a luat act de anularea licitației pentru vânzarea acțiunilor deținute de stat la Oltchim și de faptul că procesul de privatizare a eșuat, fiind necesarul ca circul din ultimele zece zile să înceteze.  Anterior, ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a spus că Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acțiuni deținut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deține suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DETALII EXPLOZIVE! Rețeaua din spatele „Regelui TikTok-ului”! Cum ar fi fost influențați alegătorii de Bogdan Peșchir
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!