INTERVIU. Roxana Cocoș, medaliată cu argint la haltere: „Ridic 15 tone pe săptămână pentru o medalie la JO”

Halterofila Roxana Cocoș, care, miercuri, la categoria 69 de kilograme, a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, declara, într-un interviu acordat Mediafax, că ridică 15 tone pe săptămână pentru a se pregăti în vederea JO.A început să meargă la sala de haltere de la șapte ani, deși mama sa nu a fost de acord, și și-a dedicat toată copilăria acestui sport. În interviu, Roxana Cocoș povestește cum a ajuns să ridice săptămânal 15 tone pentru un vis – aur la Londra.

Reporter: – De cât timp practici acest sport?

Roxana Cocoș: – De la șapte ani. De foarte mică. Pot să spun că mi-am pierdut toată copilăria făcând sport. Eu nu am știut ce înseamnă copilărie. De fapt, eram în clasa întâi când am început. Părinții mei nu au fost de acord cu acest sport, dar într-un final i-am convins să ma lase să fac asta, pentru că mie îmi place să fac haltere. Acum nu au ce să mai spună… Sunt deja la a doua Olimpiadă.

ANALIZĂ Cine îl poate înlocui pe Keir Starmer? Principalii pretendenți la funcția de prim-ministru al Marii Britanii

21:06

FINANCIAR Jerome Powell își încheie azi mandatul de șef al Rezervei Federale, unul dintre cei mai mari adversari ai lui Trump. Cine este succesorul desemnat

20:59

R: – Cum ai ajuns să faci acest sport?

R.C.: – Printr-o prietenă am ajuns la acest sport. Nu pot să spun că ea făcea sportul asta. S-a dus și ea în sala de haltere. Antrenorul nostru, Fitzi Balaș, care a decedat, m-a descoperit. M-a adus în sală, mi-a pus o coadă de mătură în mână, m-a pus să mă las în jos să vadă dacă am tehnică, dacă sunt bună pentru acest sport. Mama a aflat după două săptămâni că eu sunt în sala de haltere și nu m-a mai lasat. Antrenorul a venit după mine acasă, i-a spus: „Las-o că la 14 ani va ieși campiană europeană”. Și așa a fost. La 14 ani am ieșit campioană europeană. El a prezis și că voi ajunge la Olimpiadă și așa a fost. Asta e a doua Olimpiadă. Chiar pot să spun că îi mulțumesc, acolo unde este el, că m-a îndrumat să fac un sport, să ating o mare performanță și sper ca la Olimpiadă să iau și medalie.

R: – Domnul Balaș este cel mai important om din cariera ta?

R.C.: – Da și îi mulțumesc domnului Fitzi Balaș că m-a adus în sala de sport și m-a făcut o mare sportivă.

R: – Ai putea să estimezi, cumulat, câte tone ai ridicat până acum?

R.C.: – Nu știu, nu am cum, dar săptămânal sunt cam 15 tone. Dacă faci un antrenament extins, sunt foarte multe tone.

R: – Cât te antrenezi pe zi?

R.C.: – În jur de cinci – șase ore pe zi. Acum cu Olimpiada m-am antrenat foarte mult.

R: – La haltere contează numai forța fizică sau și cea psihică?

R.C.: – Este vorba de un tot. Îți trebuie și forță, și tehnică și un pic de talent.

R: – La Londra ce obiective ai?

R.C.: – La Londra vreau să câștig medalia de aur.

R: – Cum sunt concurentele tale?

R.C.: – Concurentele sunt pe măsură. Acum am schimbat categoria, nu mai sunt la 63, sunt la o categorie mai mare. Cea cu care trebuie să mă bat cel mai rău este rusoaica. Ne batem pentru aur, rău de tot.

R: – În acest sport, care sunt riscurile pentru o femeie?

R.C.: – Riscurile sunt foarte mari. Ferească Dumnezeu să te accidentezi, dar dacă vrei poți să faci și copii. De exemplu, Mărioara Munteanu, o mare halterofilă, a făcut o fetiță extraordinară și multe fete de la haltere au copii. Dacă nu poți să faci copii, pentru că așa te-a lăsat Dumnezeu, asta nu e de la haltere neapărat. Practic, în orice sport te poți accidenta grav încât să nu mai fii om, nu neapărat haltere. Toate sporturile sunt grele.

R: – Ce vrei să faci pe plan personal? Te-ai gândit la copii?

R.C.: – Nu m-am gândit. Nu știu ce să fac. Chiar nu știu ce să fac. Dar sunt încă tânără, am 23 de ani, nu sunt căsătorită, mai am timp.

R: – Dar timp pentru viață personală ai? Prietenul tău ce zice?

R.C.: – Ce să zică, mă înțelege, a fost și el halterofil și știe cum e. Nu ne-am mai văzut de trei luni, nu avem timp ca sportivi pentru viața personală. După Olimpiadă o să am o vacanță.

R.: – Țintești aurul, e așa cum se spune că renta viageră îți poate asigura viitorul?

R.C.: – Sincer, pentru mine, da. Nu știu cât se dă pentru aur olimpic, dar așa e. Nu m-a interesat așa de mult, dar îți dai seama că nu îți vine rău 1000 de euro pe lună toată viața. Și pentru asta muncesc și pentru mine, să mă simt eu împlinită că nu am făcut deagaba sportul ăsta. Am toate medaliile posibile, mai puțin una olimpică.

R.: – Aveți un regim alimentar special?

R.C.: – Da, păi de aia am schimbat și eu categoria, nu mai puteam slăbi, nu mai ai forță, se duce tot. Și am fost nevoită să schimb categoria. La 63 de kg aveam trei adversare foarte tari. Ele slăbeau 2-3 kg, iar eu trebuia să vin de sus de tot. Și împreună cu antrenorii am decis să schimb categoria, la 69 de kg.

R.: – Și nu e mai greu?

R.C.: – E mult mai greu, trebuie să ridic mai mult, vă dați seama. Trebuie să ridic 150 kg. Dar am încredere, mă simt puternică, m-am antrenat special pentru categoria asta. Mă simt pregătită, mă simt foarte bine aici. Și la europene am făcut tot categoria asta, la 69 de kg, și era cât pe ce să bat cea mai bună halterofilă, din Rusia.

Sportiva Roxana Cocoș a câștigat, miercuri, medalia de argint, în finala categoriei 69 de kilograme a concursului de haltere, a șasea pentru delegația României la Jocurile Olimpice de la Londra.

Medalia de aur i-a revenit lui Jong Sim Rim (Coreea de Nord, cu 261 de kilograme), iar cea de bronz Marinei Șkermankova (Belarus, 256 kilograme, dar mai grea decât Roxana Cocoș).