Acum îi vreți pe Bellu și Bitang?

Pare o caracteristică evidentă a românului, de fapt a acelora care au, mai devreme sau mai târziu, drept de decizie în ceea ce privește prezentul și viitorul acestei țări. Țară mare, oameni puțini, spun proverbele. Și pare că au tot mai mare dreptate.

La aproape zece ani de când, nu din dorința sa arzătoare, Octavian Bellu a decis plecarea de la cârma lotului olimpic de gimnastică al României, iată că voci tot mai clare spun că e nevoie de dumnealui și de soția sa, Mariana Bitang, pentru ca micuții noștri de azi să poată spera mâine la o medalie olimpică.

Asta după ce, în ultima vreme, echipa României, în mai toate competițiile pe care a încercat să le prindă, a arătat ca un lot încropit, cu talente mari, dar prea puțin puse în valoare, cu fete care, dacă prindeau mâna fermecată de acum douăzeci și cinci de ani, nu se luptau cu nimeni pentru o medalie de bronz, ci câștigau, fără drept de apel, aurul.

Octavian Bellu, conform unor simple statistici, este cel care, alături de doamna Bitang, a reușit să aducă în palmaresul României, la gimnastică femenin, 279 medalii (106 de aur, 86 de argint şi 87 de bronz).

Tot acești doi antrenori sunt cei care, în 2015, au fost recunoscuți de Academia Recordurilor Mondiale ca fiind cei mai succes antrenori din lume. Așadar, cei mai buni din lume erau ai noștri, erau români. Dar pentru cei care conduc, întâmplător, sportul românesc nu a fost de ajuns. Aceste recunoașteri nu au făcut din acești doi oameni, cu totul și cu totul dedicați performanței, niște conducători de lot suficient de buni, pentru ca lotul olimpic al țării să rămână activ și puternic. Pentru ca în campusurile de ieri să se și investească un strop măcar, pentru a continua să fie active și să producă, fix ca într-o fabrică din povești, performanță la cel mai înalt nivel.

La fel cum, în fotbal, a trebuit să se întâmple efectiv o minune pentru ca Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni doi, trei antrenori ai planetei, să preia Naționala – pe deasupra, într-un moment deloc comod, în care performanțele sunt așteptate să curgă ca apa de la robinetul bogat.

Dar Mircea Lucescu a acceptat, la final de carieră, să vină acasă. Pe bani infinit mai puțini decât putea obține de oriunde, din țări care au dintotdeauna un buget mult mai mare decât acesta al României. Vom ști să-l prețuim, până la capăt? Rămâne de văzut.

Ei, bine, faptul că se dorește și revenirea antrenorilor Bellu și Bitang la lotul de gimnastică nu face decât să confirme grava greșeală în care ne-am tot învârtit, în ultimii douăzeci, treizeci de ani, în ceea ce privește puterea de decizie sau, mai exact, oamenii cărora le-am încredințat această putere.

• După ce s-a permis ca numele lor – Bellu și Bitang – să fie terfelite, de fel de fel de persoane, care nu au obținut, probabil, gloria sportivă dorită, după ce au fost acuzați de abuzuri pe terenul de gimnastică, de reguli inumane care au făcut – ziceau unii – din sportivele de atunci niște carcase în care se adăposteau copii chinuiți, acum îi vrem înapoi?
• După ce s-a desființat lotul olimpic, îi vrem înapoi?
• După ce am încercat să fim moderni, să mergem cu metode nemaivăzute înainte, să-i îngropăm în uitare pe toți aceia care au avut, cândva, un cuvânt de spus, indiferent de domeniu, acum îi vrem și pe dumnealor înapoi?
• După ce s-a spus de atâtea ori că România de azi e altfel și după ce ne-am terorizat poporul, preluând curente din dicționarele adaptate ale altora (me-too, bullying și tot așa), acum îi vrem pe Bellu și Bitang înapoi?

Interesant! Cel puțin interesant!

Citește și:

Ploaia care va veni…

Dezastrele nu ocolesc România

Cazul Lucescu

Locul nostru în lume

Prin limba română