George Maior, fostul șef SRI, actualul ambasador în Iordania, vorbește despre decizia SUA de a ataca Iranul. De ce a acceptat Trump să facă ce au ezitat președinții Obama, Bush sau Clinton, cum se vede războiul din mijlocul lumii arabe și care e planul pentru Iran, află dintr-un interviu exclusiv Gândul

George Maior, actual ambasador al României în Iordania și fost director SRI, a vorbit, într-un interviu exclusiv acordat Gândul, despre decizia Statelor Unite ale Americii de a ataca militar Iranul. Într-una din rarele sale apariții publice, Maior, care a fost și ambasador al României în SUA, a explicat de ce Trump a inițiat acțiuni militare în Iran, în vreme ce președinții anteriori precum Obama, Bush sau Clinton au ezitat.

În continuare, George Maior răspunde întrebărilor Gândul:

Care e starea de spirit în Iordania, strada arabă fiind destul de reactivă în astfel de momente, mai ales și cu problema palestiniană foarte caldă?

Gaza și Cisiordania au fost și rămân preocupări majore pentru interesele și securitatea Iordaniei, cu un impact semnificativ asupra populației și opiniei publice de aici. Implementarea Planului de pace pentru Gaza este urmărită foarte atent, iar Iordania este evident implicată diplomatic și strategic în proces. Dar războiul din Iran nu este deocamdată perceput, ca stare de spirit, în relație cu problema palestiniană. El este văzut prin optica securității naționale și a necesității protejării populației. Ceea ce subliniază însă guvernul iordanian este necesitatea ca aceste bombardamente să nu devieze atenția de la evoluțiile în curs aferente planului de pace amintit, referitoare la Gaza și la chestiunea palestiniană în general.

ACTUALITATE Valentin Stan: Măsurile lui Bolojan sunt împotriva populației pe care o silește să se auto-excludă din condiția umană

06:34

ACTUALITATE Valentin Stan: Regimul din Iran a ajuns să execute femeile care au îndrăznit să protesteze

06:00

Cum se coordonează diplomația română cu autoritățile iordaniene și cu alte reprezentanțe europene în chestiunea asistenței pentru cetățenii români din regiune?

Coordonarea este foarte bună cu guvernul iordanian, extrem de cooperant în acest context dificil, inclusiv prin transmiterea de informații utile, iar șefa diplomației române a avut deja o convorbire constructivă cu ministrul de externe iordanian, care a arătat disponibilitate pentru sprijin în chestiuni legate de repatrieri sau evacuări. Comunicarea cu ambasadele UE este excelentă, inclusiv la nivelul schimbului de informații utile pentru a transmite cetățenilor soluții viabile de repatriere.

Credeți că această criză redefinește arhitectura de securitate a Orientului Mijlociu?

Pentru Israel, programul nuclear iranian, programul privind rachetele balistice dar și influența malignă a multor grupări patronate de Iran asupra securității statului și securității regionale în general au fost considerate de mulți ani o amenințare existențială. Ceea ce e important de subliniat însă este și faptul că multe state arabe, fie din Golf, fie din Levant, au perceput și percep aceste chestiuni – în special programul nuclear iranian – ca având un impact negativ asupra securității lor naționale și asupra celei regionale, asupra echilibrului strategic, oricum istoric fragil, din zonă. În situația eliminării acestor amenințări clare, arhitectura de securitate generală din Orientul Mijlociu ar putea desigur evolua spre un echilibru mai rațional. Va rămâne însă problema palestiniană, care are un impact semnificativ. Trebuie să fim însă realiști și prudenți, iar acum este mult prea prematur pentru judecăți de valoare în acest sens, am văzut cu toții ce s-a întâmplat după înlăturarea regimului lui Saddam Hussein.

Iordania și România își pot redefini postura de politică externă?

Iordania rămâne un factor de stabilitate în zonă, exprimat printr-o diplomație inteligentă, multidirecțională, capabilă de influență pozitivă, promovând o politică de securitate pragmatică și rațională, cu efecte stabilizatoare. Ar fi important și pentru România să continue să dezvolte calitativ această relație, în concordanță cu realitățile secolului XXI, ceea ce ne-ar permite o relevanță sporită aici, dincolo de clișeul angajării tradiționale în Orientul Mijlociu, prin raporturile bune atât cu statele arabe, cât și cu Israel.

De ce a făcut Trump ce au refuzat Bush, Obama, Clinton să facă? De ce credeți că a atacat Iranul acum?

Eram ambasador în SUA când administrația Obama a încercat acel acord nuclear cu Iranul, în speranța că se va ajunge la un proces de dezangajare a Iranului în chestiunea nucleară. Acordul a fost vehement criticat de partea israeliană și de republicani pentru că ar fi oferit de fapt Iranului o umbrelă legală pentru continuarea discretă a programului nuclear, în lipsa unor mecanisme mai dure de control și monitorizare. A fost criticat aspru și pentru că nu acoperea deloc programul balistic. În general, negocierile cu Iranul pe aceste chestiuni s-au împotmolit adesea, iar metoda sancțiunilor economice, ca factor de presiune, la rându-i nu a dat roade. Probabil că administrația Trump a considerat că aceste abordări trebuie cumva schimbate radical, ținând cont și de informații asupra a ceea ce se petrecea de fapt în plan intern în Iran, pe care le vom afla mai târziu.

Cum vedeți raportul de putere din zonă după război? Ziua de după? Există o strategie coerentă sau să ne așteptăm la un export de insecuritate mai degrabă?

Dificil de estimat acum, dar în mod cert balanța de putere se va schimba în sens pozitiv doar în cazul în care amenințările legate de programul nuclear și cel balistic vor fi eliminate. În registru realist însă, situația de securitate va rămâne totuși volatilă și impredictibilă, în lipsa unui plan mai amplu de stabilizare și reconfigurare a relațiilor complicate dintre mai mulți actori relevanți.

Cum decriptați strategia iraniană de a ataca țările din jur?

Cred că are în vedere încercarea de a destabiliza, de a impune costuri de război care să genereze și o presiune a populației din diferite state asupra propriilor guverne. Să testeze reziliența acestora. Aceasta în condițiile unei asimetrii evidente a capabilităților iraniene față de cele ale SUA. Evident, urmărește și țintirea unor obiective strategice, militare, dizlocate de America în zonă, dar și afectarea unor obiective economice cu relevanță asupra economiilor locale și cu impact mai mare, global chiar, în domeniul energiei în special.

Cum vedeți problema societală iraniană post război?

Să nu ne facem iluzii că lucrurile s-ar putea transforma radical, peste noapte, spre o perspectivă mai democratică și să ținem cont de o multitudine de factori culturali, religioși, istorici care definesc structura adâncă a societății.

AUTORUL RECOMANDĂ: