Pregătindu-ne de Crăciun

Copiii merg în costum de schi închis cu toate capsele, cască adânc și vorbesc încet, de parcă nu le-ar păsa dacă mama îi aude, pășind greoi pe asfaltul murdar al orașului care nu seamănă deloc a cămin. Trag nasul, tușesc, epidemiile umplu buletinele de știri. Dar, de data aceasta, măcar, nimeni nu pare panicat.

În cafeneaua de la colț, oamenii intră pentru un răsfăț rapid, apoi strigă unii la alții „Crăciun fericit!”, zâmbind și, parcă, uitând de toate cele care lipsesc, și de aceste sfinte sărbători. Și mai trece un pui de om, tot în costum strâmt de schi, tot pe asfaltul fără zăpadă al Bucureștilor fără speranță.

Mai sunt cinci zile până la Crăciun și pregătirile sunt, deja, târzii. Parcă ar fi liniște în calendarul din care supraviețuim. Pe strada din dreapta, însă, se lucrează de zor. E șantier. Și nu e singura stradă din capitală unde se întâmplă asta. Se schimbă țevi, spune cineva. Ba nu, se asfaltează, răspunde o doamnă care poartă căciula prea îndesată pe urechi. N-are cum să se asfalteze, nu vedeți că nu sparg decât pe mijloc? Așa e, nu sparg decât pe mijloc, probabil că schimbă ceva.

Probabil că viitorii noștri prieteni, care stau pe strada asta cu nume de actor, vor avea, începând cu iarna viitoare desigur, căldură în casă și apă caldă constant, măcar atunci când afară temperaturile sunt negative sau aproape negative.

La cozonaci se dă comandă încă o zi, două, apoi fiecare să se descurce așa cum știe mai bine. Traficul e și mai greoi decât de obicei, cu aceste străzi în șantier, în buza Crăciunului, în plină iarnă. Când, dacă nu acum, să rezolvi problemele urgente ale orașului? Nu vi se pare că toate se leagă, ca niciodată?

Ultimele zile de școală ale acelor copii mici care merg în costum de schi pe stradă, de mână cu părinți îngrijorați sau cu bunici cu picioarele umflate, goana după cumpărături, ruga către Moș Crăciun, lumânări pentru cei duși, lumânări pentru cei rămași, câteva colinde, câteva zâmbete, o urare printre claxoane, o amendă la parcare – luată pe ultimele cinci minute de ilegalitate, o aglomerație de nedescris în sensurile giratorii și, bineînțeles, din partea șefilor de primării, niște șantiere, niște sunete clare de picamer, câteva artere puternic circulate închise, pentru câteva zile doar, alte claxoane, Crăciun fericit!, o criză de tuse a unui elev de clasa întâi, alergătură pe culoarea roșie a semaforului, portofele tot mai subțiri, bătrâni uitați prin spitale, cu operațiile nevindecate, nepoți care stau să se nască, toate se leagă, toate se leagă, vin sărbătorile de iarnă, se va naște Iisus, dreptul la speranță există în continuare, putem visa, putem să ne închinăm, picamerul merge, tunde asfaltul, în cafenea mai intră oameni, se cunosc între ei, se salută ca la o reuniune de Ajun, beculețe sunt peste tot și luminează tandru un peisaj care e într-o continuă mișcare.

Și tot așa, tot așa, până trece și acest an vechi. Ca să putem constata, mulțumiți, că se redeschid străzile și se întorc copiii la școală. Și vine sau nu vine Moșul. Și rămânem sau nu rămânem vii.

Toate-s stabilite la secundă. De o secundă depinde tot. Secundă, apără-ne! Apără-ne, secundă!

Citește și:

Îl ştiţi pe Miguel? Dar pe Mihai?

Unde-i miliardul?

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?