Îl ştiţi pe Miguel? Dar pe Mihai?

Prin lumea asta care nu mai pare deloc normală și în care veștile bune vin tot mai rar, apare, uneori, o lumină. Un gram de speranță care începe să înmugurească și să devină, cuvânt după cuvânt, poezie. Chiar așa, apropo de poezie. Îl știți pe Miguel? Ați auzit de el? Dar pe Mihai? Sunt unul și același, doar că unii oameni, prin influența destinului, a părinților, a vremurilor țin în ei două personalități.

Mă refer la Mihai Gane, tânărul poet care, plecat în Spania, de când era copil, împreună cu părinții lui care căutau o viață mai bună, a devenit Miguel Gane. Și a îndrăznit să viseze că poate ajunge un mare scriitor. Scriind, pe petice de suflet, în limba spaniolă, poezie. Și ajungând azi, la treizeci de ani, să fie unul dintre cei mai vânduți poeți spanioli din prezent, în continentul nostru și în America de Sud, în țări vorbitoare de aceeași limbă.

De parcă ar fi atins cu creștetul un cub magic, în zborul dintre țări și dintre realități, Mihai Gane din Lerești, România, reușește, spărgând zidul unei țări străine, să se simtă acasă în propria poezie și să bată recorduri după recorduri. Nu știe nimeni din România despre el. Editurile nu sunt destul de convinse de opera sa ca să îi publice, în traducere, poezia sau vreunul dintre romanele pe care le-a trimis deja cititorilor, în cei 6-7 ani de când a debutat cu un succes uriaș pe o piață literară care i-a făcut loc și care ni l-a adoptat.

CONTROVERSĂ Purtătorul de cuvânt al PSD dă de pământ cu Ordonanța „Trenuleț” a lui Bolojan: „Are o componentă inacceptabilă”

21:00

Patrick André de Hillerin: Noul hit al Justiției române: Mi-e frică, mi-e frică să dorm singurică

21:00

Scriitorii români, cu mici excepții, ori nu-l cunosc, ori se fac că nu-l știu și, dacă ar fi întrebați, probabil, ar spune că succesul lui e rodul norocului, că nici poezia nu mai e ce a fost, că nimeni nu mai poate înțelege rigorile după care rimele sau versurile albe sunt analizate. Dar Miguel Gane există! Un român de-al nostru a intrat în ring și a câștigat. Dar când vine acasă, mereu la Lereștii lui din Argeș, an de an, vorbește română plastic și privește cerul de parcă stelele, toate, i-ar șopti povești despre copilărie.

Când scrie mesaje în limba română, acelora pe care îi are în agenda lui și cu care, din întâmplare sau din respect, corespondează, semnează mereu „Mihai”. Pentru că Mihai e mereu acolo, în spatele autorului Miguel, în spatele aceluia pe care, în săli de teatru arhipline, îl aplaudă lumea din Spania și până în Argentina.

„Literatura din România este puțin bolnavă”, spune Mihai, în limba română, regretând, parcă, distanțele și obligația lui de a fi fericit și autentic în două lumi atât de diferite. Da, Mihai, lumea literară din țara ta, din țara noastră, suferă. Și nu de azi, nu de ieri. Nu de când citesc tot mai puțini oameni opere adevărate. Scriitorii suferă și ei. Iar prietenie și apreciere, în acea lume literară despre care vorbești, nu există. Scriem ca să ne invidieze alții, ca să ne copieze, ca să ne taie din avânt oricine ne apare în cale.

Ce păcat că atât de mulți nu au forța de a se bucura de poezia și de succesul tău! Un tânăr român a învins. Nu-l mai uitați, mari edituri! Ce așteptați? Ce trebuie să se mai întâmple? Nu o să răspundeți niciodată. Nu o să ne auziți niciodată. Oricât am scrie, oricât am suferi!

CITIȚI ȘI:

Unde-i miliardul?

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel