Semnale de la Terminalul 2

Citim, în această vară în care nu ne ține acasă niciun fel de pandemie și-n care doar lipsa banilor ne poate amâna planurile de vacanță, că mii de zboruri sunt amânate sau chiar anulate, în special de operatori low-cost care, pe deasupra, nici nu se deranjează să anunțe pasagerii din timp sau la timp.

De exemplu, oameni care ar fi trebuit să ajungă din capitala României la Roma au stat în fața porții de îmbarcare, fără acces la aplicații moderne, neștiind dacă mai pot porni sau nu spre destinația finală. Sau români care și-au făcut vacanța în Portugalia au așteptat o zi ca să poată să se întoarcă acasă, după ce cursa Lisabona – București s-a amânat, s-a amânat, până aproape de anulare.

Concluzia ar fi că, dincolo de metafore, biletele de avion la un zbor low-cost… costă! Am mai scris despre asta, despre cât s-au scumpit toate și câte eforturi trebuie să facem, în fiecare vară, ca să putem cunoaște și alte locuri, pe lângă orașele în care ne-am născut sau în care, în liniște, am copilărit. În tot acest timp, compania noastră de tradiție, Tarom, tace. Și nu face. Iar cei care ar putea regla situația, fie pe o parte, fie pe alta, spun că nu au cum să intervină.

EDITORIAL Patrick André de Hillerin: Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet

20:57

FLASH NEWS „Apele Române” se spală pe mâini de dezastrul din Argeș, după golirea barajului Vidraru. Pe cine aruncă vină

20:54

Din motive care ne sunt complet străine, pentru legitimitatea Tarom pe pistele de aterizare nu se mai poate ridica niciun fel de întrebare, iar, în cazul abuzurilor pe care le fac firmele low-cost cu toate amânările și anulările, tot nu se poate face nimic, pentru că statul român nu poate amenda niște firme cu sediul în alte țări.

Sediul departe, glonțul aproape!

Și unde să mai plecăm noi, în 2023 și mai încolo, când apar reducerile de sezon, pentru cei care n-au portofel pentru drumuri în iulie și august? Unde să ne mai ducem, în cine să mai credem, dacă avionul frumos colorat, plin de un echipaj instruit de cele mai multe ori insuficient și plătit, de atâtea dăți, prost, nu se mai ridică de la sol?

Avioanele noastre nu mai pleacă nicăieri și nu din cauza vreunui virus sau vreunor restricții, avioanele noastre nu mai știu să zboare, parcă, dintr-o dată, consumă mai mult decât e normal, costă mai mult decât își permit pasagerii să plătească.

De la terminalul doi, ăl mai sărac, de unde se pleacă, dintr-un aeroport din vest spre București, aproape totdeauna, nu prea mai vin vești bune. Apa la 0.5 l e la fel de scumpă și pentru noi, întârzierile sunt chiar mai piperate. Ele costă nervi, ele costă timp, ele, câteodată, mai costă și euro, dar n-are cine să răspundă la reclamații, n-are cine să pună întrebări. Pentru că, uneori, chiar și apelul pentru informații trebuie plătit tot de pasager.

Mai bine de un euro pe minut e prețul pentru așteptarea în rând drept pentru o conversație cu un operator (ne)informat.

Să stăm acasă e mai ieftin, ar crede și ar spune unii. Minutul costă mai puțin, dar și ochii pierd mai multe. În scris, e simplu. Mai greu, când ne vine și nouă rândul și ne întrebăm: plecăm sau rămânem? Low-cost sau zbor de linie? Terminalul 1 sau terminalul 2? Cine să ne mai îndrume?

Citește și:

Alarmă la 30 de minute

Iar picăm Bacalaureatul?

Încredere

Guvern nou, oameni vechi

Rusaliile noastre, turismul altora