Ion Cristoiu: Reînvie Peter Magyar, noul Stăpân al Ungariei, periculosul iredentism maghiar?!
În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în atenție alegerile din Ungaria și ocuparea lui Peter Magyar a scaunului de prim-ministru.
„Peter Magyar, noul stăpân al Ungariei, și-a explicat în conferința de presă transmisă și comentată în România mai ceva o conferință de presă a președintelui României, deoarece el este eroul Rețelei, eroul tefeliștilor și, mai ales, eroul USR-iștilor. Și-a explicat aversiunea față de liderul AUR, George Simion. Din câte se știe, Peter Magyar, când era în Opoziție, a organizat un marș de proteste, simbolic, până la Oradea în semn de protest față de sprijinul dat de Viktor Orban lui George Simion în campania electorală. De precizat că acest sprijin a lui Viktor Orban nu a fost dat pentru că George Simion face parte din aceeași familie ca și Viktor Orban, cea suveranistă.
Numai că actualul stăpân al Ungariei nu a protestat față de sprijinul dat de Viktor Orban unui trumpist, conservatorist, suveranist, rebel față de Uniunea Europeană. A protestat față de sprijinul dat de Viktor Orban unui naționalist român. În acel moment, Peter Magyar s-a semnificat ca un luptător pentru maghiarimea din România, care maghiarime este pusă la îndoială de naționalistul George Simion”, a spus Ion Cristoiu.
„Îmi amintește de legendarul iredentism maghiar pe care nu l-a practicat Viktor Orban”
„Răspunzând unei întrebări, la această conferință de presă, Peter Magyar eroul tefeliștilor din România, a spus că George Simion a dansat pe mormintele eroilor de război maghiar, pe mormintele strămoșilor noștri. Eu când aud cuvântul strămoși, inclusiv la naționaliștii români, am o tresărire, pentru că, în cazul maghiarilor, ei sunt așa… Deja îmi amintește de legendarul iredentism maghiar pe care nu l-a practicat Viktor Orban. Formula „a dansat” este o minciună. Pentru că la Valea Uzului, acolo unde a fost un conflict în legătură cu un cimitir interetnic, George Simion nu a dansat pe niciun mormânt.
Cei care au încercat să danseze pe mormintele eroilor români au fost ungurii din zonă, care au pângărit aceste morminte și crucile noi puse de administrația locală.. Au considerat că cimitirul e al lor, că acolo ar fi îngropați strămoșii lui Peter Magyar, care au luptat împotriva românilor în Primul Război Mondial, ca Transilvania să fie a Ungariei. Cuvântul „dansat” și cu „strămoșii” sună a iredentism. A venit, însă, și o afirmație care m-a pus pe gânduri. Și anume, „poporul maghiar este mândru că, pentru 1000 de ani, strămoșii noștri, regii, reginele, prințesele s-au străduit să fie parte a Europei.
(…) Noi am auzit. Face parte din arsenalul iredentist maghiar. Văzând această declarație, dar și marșul pe care l-a făcut el în apărarea maghiarimei din România, încep să mă întreb dacă nu cumva Peter Magyar reînvie celebrul iderentism maghiar”, a conchis publicistul.
Autorul recomandă:
- Ion Cristoiu. Alegerile din Ungaria – Donald Trump a pierdut în plan politic, dar a câștigat enorm în plan moral
- Ion Cristoiu. După eșecul de a Islamabad va veni pentru Donald Trump eșecul de la Budapesta?!
- Ion Cristoiu. Cum îl șantajează Ilie Bolojan pe Nicușor Dan prin intermediul Rețelei
- Ion Cristoiu. Armistițiul – o lovitură de imagine dată de Donald Trump
- Ion Cristoiu. Ucraina cumpără România bucată cu bucată cu banii dați de amărâții de români
- Ion Cristoiu. Va merge DIICOT până la capăt cu anchetarea Diversiunii Dezvăluirile lui Lasconi? Eu cred că nu
- Ion Cristoiu. „Salvarea pilotului, o gură de oxigen pentru Donald Trump prins în Încurcătura mortală din Iran”
- Ion Cristoiu. „Ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu nu e o victorie, ci un eșec al democrației noastre”
- Ion Cristoiu. Pentru a-l lăuda pe Ilie Bolojan limba PSD-istului Constantin Toma de la Buzău a folosit autostrada A7