Prima pagină » Știri politice » Alexandru Rafila, ministrul Sănătății (PSD), crede că viitorii medici trebuie să facă obligatoriu cursuri de comunicare  

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății (PSD), crede că viitorii medici trebuie să facă obligatoriu cursuri de comunicare  

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății (PSD), crede că viitorii medici trebuie să facă obligatoriu cursuri de comunicare.

Ministrul susține că majoritatea medicilor de azi sunt lipsiți de empatie față de pacienți, iar cursurile ar fi esențiale pentru formarea unui comportament adecvat al viitoarelor cadre medicale.

„Trebuie să ținem cont de empatie, de comunicare, de partea de îngrijire, de comunicare”.

Alexandru Rafila vrea ca medicii să fie empatici și față de pacienții minori, dar și de cei adulți, chiar dacă familia nu este prezentă sau implicată.

Ministrul Sănătății a explicat că pacienții au nevoie și de o vorbă bună din partea personalului unui spital sau a unei clinici.

„Nu cred că trebuie să mai așteptăm încă 22 ani să introducem ca și disciplină comunicarea. Oamenii, dar și familiile celor care sunt bolnavi, au nevoie nu numai de încurajare, au nevoie de o explicație, au nevoie de empatie, au nevoie de o persoană cu care să comunice și care să le înțeleagă neliniștile”.

Rafila spune că toți viitorii medici trebuie să dobândească abilitățile de comunicare dintr-o instituție de învățământ superior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete SPULBERĂ zvonurile despre funcția de premier și primar al Timișoarei
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Cancan.ro
Doi soți, găsiți MORȚI într-un jacuzzi în timp ce se aflau în vacanță în Spania. Ce au descoperit anchetatorii 😲
Prosport.ro
Nemții au scris despre cum a profitat Ion Țiriac de căderea comunismului și a construit un imperiu: „Munca monumentală a unui antreprenor neobosit”
Adevarul
Un important general rus, tentativă de asasinat lângă casa sa. Este acuzat că a ordonat atacul asupra spitalului de copii din Kiev. Asasinul a venit cu motocicleta
Mediafax
PREMIERĂ pentru Forțele Navale! Fregata „Regele Ferdinand”, în misiune
Click
Cine ar fi făcut publice informațiile despre idila dintre Andreea Popescu și Dan Alexa? Vedeta a dat cărțile pe față
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Nuți, bona copiilor Anamariei Prodan. Cine este cea care i-a fost alături ani buni impresarei
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit șase structuri bizare care se ascund în adâncurile Pământului
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”