Prima pagină » Știri politice » Antonescu: Din punct de vedere politic, suntem într-o mahala. Destinul lui Ponta are o cheie comică

Antonescu: Din punct de vedere politic, suntem într-o mahala. Destinul lui Ponta are o cheie comică

Antonescu: Din punct de vedere politic, suntem într-o mahala. Destinul lui Ponta are o cheie comică
Fostul președintele al PNL, Crin Antonescu, crede că, din punct de vedere politic, ne situăm într-o „mahala". El a criticat în termeni duri PNL, pentru că a acceptat legea alegerilor locale, care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Cât despre Victor Ponta, fostul său partener politic, Antonescu spune că nu are un destin tragic, ci mai degrabă comic.

„Suntem, din punct de vedere politic, într-o mahala destul de puțin demnă de restul orașului și destul de insalubră. Continuă să se petreacă, în zona politică, lucruri care nu se mai petrec nicăieri (…) Experiența îmi arată că, din păcate, am avut această naivitate mulți ani și am plecat cu ea. E greu să faci prietenie în politică, cu colegi de politică așa cum fac oamenii obișnuiți, în sensul de alți oameni decât cei politici. Am încercat asta fără minte, dar și fără oboseală. Din prima zi și până în ultima zi am încercat acest lucru pentru că, altfel, dacă nu exista un potențial de prietenie cu cei care faci partide, Guverne, alianțe și cu care te duci în fața a milioane de oameni, dacă nu există nici măcar potențial, atunci chiar pentru mine e imposibil”, a spus Crin Antonescu la Realitatea TV.

Crin Antonescu l-a criticat pe Victor Ponta pentru afirmațiile cu privire la „abuzul” din partea justiției. „Despre Victor Ponta nu putem spune că are un destin tragic, putem să luăm în cheie comică ce i s-a întâmplat, în această vară”, a spus Antonescu, care a vorbit pe larg despre Justiție.

„În primul rând, nu e adevărat că fură toți. Sunt atâția oameni în țara asta, în toate breslele, care nu fură. În al doilea rând, să știți că apropo de discuția cu DNA, eu nu înghit nicio poveste, nici alta. Să dea Dumnezeu să mă înșel, să stea lucrurile așa frumos, cum le poveștește și DNA și toți politicienii care au mai rămas pe lângă DNA. Orice s-ar întâmpla, de câte ori discutăm despre sau dinspre DNA, niciodată (ca și în tema serviciilor) nu o să pot lăsa responsabilitatea acolo. Această vină, dacă niște lucruri nu sunt în regulă acolo, este tot la politicieni. Din punct de vedere politic, e o grozăvie să fii prim-mistru și să spui că în România se fac abuzuri, din partea instituțiilor, și că eu însumi sunt victima unui abuz din partea justiției. Nu poți să spui asta când ești prim-ministru și șeful celui mai mare partid, în Parlament. Ce nu e în regulă? Se fac abuzuri? Păi tu, ca politician, răspunzi de aceste lucruri”, a mai spus Antonescu.

Pe de altă parte, fostul președinte al PNL este de părere că „scena politică și partidele arată mai rău ca niciodată”, în condițiile în care, după votul din 16 noiembrie, toate se pronunțau în favoarea unei noi reformări a vieții politice.

„Precizez că am mereu sentimentul responsabilității, ca un fost șef de partid la acest eșec, pentru că partidele, așa cum se prezintă, sunt un eșec pentru viața politică, pentru România. De aceea am demisionat. Partidele nu arată bine pentru că au o criză de reprezentativitate mai profundă ca oricând, criză de idei. Astăzi, nu văd pe ce se poartă disputa. Că pleacă sau nu din funcția de prim-ministru Victor Ponta… ăsta e un detaliu dintr-o discuție. Nu văd un mesaj coerent, nici dintr-o parte, nici din alta (…) Alegerile prezidențiale sunt un bun prilej. Asistăm la un nou botez, suntem gata mereu să o luăm de la capăt. Ați văzut că, după data de 6 noiembrie, și liberalii și PSD-iștii începuseră să vorbească despre o nouă reformare a vieții politice. Când a venit primul lucru, cu adevărat semnificativ și anume Legea alegerilor locale, totul s-a uitat. Toată lumea a fost de acord și nu o să înțeleg de ce PNL a fost de acord cu așa ceva și să facem alegeri la primari, dintr-un singur tur. Nu e bine pentru că pur și simplu nu se mai întâmplă nicăieri așa”, a mai precizat Crin Antonescu.

Mai mult, Antonescu critică faptul că partidele fac politică, în continuare, pentru primari, „pentru că nu au altă modalitate de a imagina câștigarea de voturi”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Meteo București: Strat de zăpadă de până la 15 cm și temperaturi minime de până la -10 grade
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Ultimul suflet din lagărul Rubla: „La Însurăței ne omora și la Viziru ne îngropa“
Mediafax
33 de plaje dintre cele mai vizitate din sudul Mediteranei ar putea dispărea în următorii ani
Click
Cum a fost distrusă una dintre cele mai mari fabrici de lactate din România. A fost un simbol al industriei alimentare românești
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală