Prima pagină » Știri politice » Băsescu îi scrie lui Zgonea să dezgroape proiectul de revizuire a Constituției al lui Boc

Băsescu îi scrie lui Zgonea să dezgroape proiectul de revizuire a Constituției al lui Boc

Băsescu îi scrie lui Zgonea să dezgroape proiectul de revizuire a Constituției al lui Boc
Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în care îi cere să pună pe ordinea de zi proiectul de revizuire a Constituției înaintat Parlamentului de Președinție din 2011.

Președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în care îi cere să pună pe ordinea de zi proiectul de revizuire a Constituției înaintat Parlamentului de Președinție din 2011. Proiectul inițiat de Guvern și trimis Parlamentului de Președinte acum doi ani prevedea, printre altele, renunțarea la Senat și limitarea numărului aleșilor la 300.

„Este de datoria Parlamentului să continue dezbaterile asupra Proiectului de lege privind revizuirea Constituției, având în vedere că acesta transpune voința suverană a poporului român, exprimată la referendumul organizat la data de 22 noiembrie 2009. De asemenea, prin proiectul de revizuire transmis legislativului, a fost conturată o nouă arhitectură instituțională, prin delimitarea mai clară a atribuțiilor și raporturilor constituționale, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale și au fost clarificate unele reguli constituționale referitoare la calitatea României de stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, îi scrie Băsescu lui Zgonea.

Proiectul de revizuire a Constituției Băsescu-Boc a fost trimis în Parlament  pe 22 iunie 2011, împreună cu avizul Consiliului Legislativ și cu cel al Curții Constituționale. Comisia juridică din legislativul trecut, condusă la acea vreme de PDL-istul Daniel Buda, a dat și un raport asupra proiectului, pe  8 mai 2012. Ulterior, când majoritatea PDL-UDMR-UNPR a slăbit, pe 22 mai 2012, deputații au decis să ceară un raport suplimentar până pe  12 iunie 2012. Raportul nu a mai fost însă redactat.

„Având în vedere că până în prezent acest raport nu a fost întocmit, apreciez că pasivitatea Comisiei juridice, de disciplină și imunități nu poate conduce la blocarea procedurii de revizuire a Constituției”, consideră Băsescu, în contrapartidă la noua inițiativă de revizuire a Constituției luată de USL prim Comisia condusă de Crin Antonescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un raport generat de AI „aproape a pornit un război” între SUA și China
Digi24
Scandal devenit viral în China. Un bărbat a plătit 4,5 milioane $ ca să se însoare cu o actriță faimoasă, apoi a dat-o în judecată
Cancan.ro
Orașul din România unde sunt mai multe case decât familii. Sute de locuințe au rămas goale
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
„Marele Râu Artificial”. Ce se afla sub nisipul deșertului Sahara
Click
Horoscop 19-25 septembrie. Taurii duc o luptă grea, Racii pot avansa în carieră, uși importante se deschid pentru Vărsători
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
O peșteră din Australia a păstrat secretele unor ritualuri bizare, vechi de 25.000 de ani
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!